Autoritatile
publice trebuie sa asigure reguli clare si usor de aplicat pentru accesul la
locuinte si sanse mai bune pentru asigurarea si pastrarea unei locuinte decente
in cazul grupurilor vulnerabile.
Dreptul la o locuinţă decentă accesibilă ca preţ este un
drept fundamental al fiecărui cetăţean.
Este necesara identificarea unei serii de standarde de
calitate minimă care să definească noţiunea de „locuinţă decentă”.
Este necesara stabilirea dreptului la alocaţie pentru
locuinţă, cat şi consolidarea tuturor drepturilor sociale, pentru a putea
permite o mobilitate reală a lucrătorilor.
Trebuie pus accentul pe importanţa chestiunilor de
securitate:
Ø
in ceea ce priveşte criminalitatea, mai ales in cartierele defavorizate,
Ø
in ceea ce priveşte clădirile (norme de construcţie şi de exploatare),
Ø
in ceea ce priveşte infrastructurile pentru electricitate şi gaz, dar şi
pentru apă şi canalizare (siguranţa sistemelor existente şi a tehnologiilor de
reabilitare);
Este necesara extinderea dezbaterii privind locuinţele şi
asupra locuinţelor din mediul rural.
Este necesara o analiză mai detaliată privind costurile
locuinţelor pentru a putea lua in calcul mai bine eterogenitatea ocupării
locuinţelor şi pentru a inţelege problema locuinţelor din perspectiva globală a
imbătranirii populaţiei, a modificării structurii familiale tradiţionale şi a
situaţiei speciale a tinerilor.
Politica locuintei nu
trebuie facuta in afara politicilor de dezvoltare durabila a localitatilor.
Politicile de locuire
trebuie sa reprezinte parte a unei abordari integrate a tuturor problemelor
unei comunitati: sprijinirea simultană a activităţilor de renovare fizică a mediului urban
cu cele de reabilitare a infrastructurii de bază, precum şi cu acţiuni pentru
dezvoltarea economică, creşterea competitivităţii şi ocupării, integrarea
grupurilor etnice în condiţiile protejării mediului.
Avantajul acestei abordări integrate – bazate pe
principiile de subsidiaritate şi de proximitate – constă în faptul că se pot
rezolva simultan o serie de probleme între care există relaţii de
interdependenţă şi care afectează atât zona urbană cât şi arealele adiacente
ceea ce ar face posibilă ameliorarea calităţii vieţii şi atractivitatea
mediilor urbane.
Politicile in domeniul locuintei trebuie realizate de
către autorităţile locale care pot asigura o viziune de ansamblu, o coordonare
optimă a politicilor şi a iniţiativelor puse in aplicare in aglomerările urbane
şi o viziune pe termen lung asupra dezvoltării aglomerării urbane.
Autorităţile administraţiei publice locale împreună cu
toţi actorii implicaţi şi interesaţi de dezvoltarea urbană trebuie să
colaboreze pentru elaborarea unor planuri coerente, participative, integrate şi
durabile care să conducă la rezolvarea problemelor sociale, economice si de
mediu, tot mai numeroase în oraşele şi municipiile ţării, şi în acelaşi timp la
creşterea atractivităţii oraşelor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul
urban.
Implicarea cetăţenilor şi a principalilor actori locali în elaborarea
strategiilor de dezvoltare urbană constituie o precondiţie pentru asigurarea
sustenabilităţii acestor planuri integrate.
Dialogul şi consultarea intre diferitele niveluri ale
autorităţii locale, regionale şi guvernamentale, pot asigura coerenţa
intervenţiei publice, mulţumită unei coordonări orizontale (intre toate
politicile privind locuinţele), verticale (intre actorii care se ocupă de
locuinţe la diferite niveluri – naţional, local) şi mixte (intre autorităţile
publice, actorii socio-economici şi societatea civilă);
