Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei: Ordin nr. 42
2012 pentru aprobarea Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la
clienţii finali
EXTRAS
Art. 2. - (1) În
înţelesul prezentului regulament, următorii termeni se definesc după cum
urmează: - loc de consum - amplasamentul instalaţiilor de
utilizare ale unui client final, raportat la adresa poştală, unde măsurarea
gazelor naturale consumate se face prin intermediul sistemului de măsurare; în
cazul în care predarea/preluarea comercială a gazelor naturale se face prin mai
multe staţii de reglaremăsurare şi/sau posturi de reglare-măsurare aflate la
aceeaşi adresă poştală sau prin mai multe sisteme de măsurare comercială în
cadrul aceleiaşi staţii de reglare-măsurare ori post de reglare-măsurare,
amplasamentul instalaţiilor de utilizare trebuie considerat din punct de vedere
comercial un singur loc de consum; fac excepţie cazul în care soluţia tehnică
de alimentare cu gaze naturale, pentru aceeaşi adresă poştală, a fost expres
solicitată de clientul final, precum şi situaţia în care la aceeaşi adresă
poştală există ambele tipuri de clienţi, casnici şi noncasnici, consumul
acestora fiind măsurat distinct; - istoric de consum -
consumul de gaze naturale realizat într-o anumită perioadă de un client final
de gaze naturale; - punct unic de contact - punct central de
informare pus la dispoziţia clienţilor finali de către furnizorul de gaze
naturale în vederea obţinerii de informaţii cu privire la drepturile şi
obligaţiile acestora, la legislaţia în vigoare şi la căile de soluţionare a
litigiilor, în cazul unui diferend; punctul central va fi reprezentat de
website-ul unic alături de un centru telefonic (call-center) şi, după caz, va
asigura coordonarea punctelor de informare regională/locală, formând o reţea
care furnizează informaţii uniforme.
(2)
Termenii definiţi la alin. (1) se completează cu cei definiţi în Legea energiei
electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi în reglementările
tehnice specifice aprobate de ANRE.
Art. 3. - (1) În
funcţie de utilizarea gazelor naturale, clienţii finali se împart în:
a) clienţi casnici; b) clienţi noncasnici.
(2)
În condiţiile prezentului regulament, în categoria clienţilor casnici se
încadrează: a) clienţii care utilizează gaze naturale în
scopul încălzirii spaţiilor proprii, producerii apei calde şi pentru gătit, în
gospodării individuale şi/sau apartamente de bloc, cu contorizare individuală;
b) clienţii care utilizează gaze naturale în scopul
încălzirii spaţiilor proprii, producerii apei calde şi pentru gătit, în
gospodării şi/sau apartamente de bloc, cu contorizări comune;
c) imobilele cu destinaţia de locuinţă, indiferent de forma
de proprietate, aflate în administrarea unor persoane juridice de drept public
sau privat, inclusiv centrele rezidenţiale pentru persoane cu handicap,
căminele pentru persoane vârstnice, centrele de plasament, centrele de primire
a copilului în regim de urgenţă, centrele maternale, internatele şcolare,
căminele studenţeşti, în care se utilizează gaze naturale în scopul încălzirii
spaţiilor proprii, producerii apei calde şi pentru gătit.
Art.
5. - (1) Furnizarea gazelor naturale se face numai în baza contractului de
furnizare încheiat între clientul final şi furnizor, cu respectarea legislaţiei
în vigoare. (2) Furnizarea gazelor naturale se poate realiza
în regim reglementat sau în regim negociat.
Art.
6. - Clientul final de gaze naturale poate să achiziţioneze gaze naturale, la
alegere, prin încheierea unuia dintre următoarele tipuri de contracte:
a) contract de furnizare reglementată a gazelor naturale, cu
excepţia situaţiei prevăzute la art. 25 alin. (2) lit. c);
b) contract de furnizare negociată a gazelor naturale.
Art.
7. - (1) Clientul final de gaze naturale poate încheia pentru acelaşi loc de
consum:
a)
un contract de furnizare reglementată a gazelor naturale; sau
b) unul ori mai multe contracte de furnizare negociată a gazelor naturale.
(2)
Fac excepţie de la prevederile alin. (1) situaţiile în care la aceeaşi adresă
poştală există ambele tipuri de clienţi finali, casnici şi noncasnici, consumul
acestora fiind măsurat distinct, sau situaţiile în care soluţia tehnică de
alimentare cu gaze naturale, pentru aceeaşi adresă poştală, a fost expres
solicitată de clientul final.
(3)
Prezentul regulament se aplică în raport cu fiecare loc de consum al clientului
final.
Art.
8. - (1) Contractul de furnizare a gazelor naturale se încheie cu respectarea
prevederilor prezentului regulament şi include cel puţin următoarele
elemente:a) identitatea şi adresa părţilor contractante; b) obiectul
contractului - serviciile oferite; c) durata ontractului; d) drepturile şi
obligaţiile părţilor; e) preţul, modalităţile şi condiţiile
de plată a facturilor; f) prelungirea, modificarea şi
încetarea contractului; g) daune şi penalităţi plătite de părţile contractante
pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale; h) modalitatea de soluţionare
a neînţelegerilor şi litigiilor. (2) Clauzele cuprinse în contractul de
furnizare a gazelor naturale se modifică şi/sau se completează prin acte
adiţionale, cu acordul părţilor, cu condiţia ca acestea să nu contravină
prevederilor legale în vigoare.
Art.
9. - Persoanele fizice sau juridice care solicită încheierea unui contract de
furnizare pentru un loc de consum trebuie să prezinte furnizorului acte
doveditoare cu privire la dreptul de folosinţă pentru respectivul loc de
consum, valabile pe durata contractului.
Art.
10. - În vederea medierii neînţelegerilor apărute în procesul de perfectare a
contractelor de furnizare a gazelor naturale, clientul final şi furnizorul de
gaze naturale au dreptul să se adreseze ANRE în vederea medierii neînţelegerilor
precontractuale, conform procedurilor ANRE.
Art. 11. - (1)
Furnizarea reglementată a gazelor naturale se face numai conform contractului
comercial încheiat în baza contractelor-cadru de furnizare reglementată a
gazelor naturale pentru clienţii casnici sau, respectiv, noncasnici.
(2)
Clauzele contractului comercial pot fi completate prin acordul părţilor, cu
condiţia ca aceste noi clauze să nu contravină prevederilor contractului-cadru
şi altor prevederi legale.
(3)
Furnizarea reglementată a gazelor naturale se face la preţul final reglementat
aferent categoriei de clienţi în care este încadrat fiecare loc de consum al
clientului final.
Art.
12. - (1) Clienţii finali de gaze naturale care optează pentru furnizarea în
regim reglementat vor încheia contractul de furnizare reglementată a gazelor
naturale cu furnizorul care are această obligaţie, în baza licenţei emise de
ANRE.
(2)
Furnizorul de gaze naturale prevăzut la alin. (1) are obligaţia să asigure
furnizarea gazelor naturale cu servicii reglementate incluse.
(3)
Serviciile reglementate incluse pot fi, după caz, de
transport/distribuţie/înmagazinare subterană al/a gazelor naturale, în
conformitate cu prevederile legale.
Art.
13. - În cazul în care clientul final care optează pentru furnizarea în regim
reglementat are mai multe locuri de consum, contractul de furnizare
reglementată a gazelor naturale poate fi încheiat pentru toate aceste locuri de
consum, cu precizarea distinctă a elementelor care le individualizează, în
conformitate cu prevederile contractului-cadru, sau distinct, pentru fiecare
dintre acestea.
Art.
14. - Clientul final de gaze naturale se încadrează pentru fiecare loc de
consum în una dintre următoarele categorii, definite în funcţie de modul de
conectare şi de consumul anual, astfel:
B.
Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie:
B.1.
client cu un consum anual de până la 23,25 MWh;
B.2.
client cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh;
B.3.
client cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh;
B.4.
client cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh;
B.5.
client cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh;
B.6.
client cu un consum anual de peste 116.277,79 MWh.
Art.
15. - (1) Încadrarea clientului final într-o anumită tranşă de consum se face
de către furnizor, cu acordul operatorului de distribuţie/operatorului de
transport şi de sistem, pentru fiecare loc de consum în parte, pentru o perioadă
determinată de 365 de zile calendaristice, în intervalul 1 ianuarie- 31
decembrie, astfel:
a)
pentru clienţii casnici, în funcţie de modul de conectare a respectivului loc
de consum şi de istoricul de consum înregistrat pentru respectivul loc de consum
în anul calendaristic precedent;
(2)
În cazul unui client final pentru care nu există istoric de consum, încadrarea
se face de către furnizor, pe baza datelor transmise de operatorul de
distribuţie/operatorul de transport şi de sistem, astfel:
a)
pentru clienţii casnici, având în vedere consumul prezumat pentru aparatele de
utilizare ale clientului, în limita debitului maxim instalat aferent locului de
consum;
Art. 16. -
(1) Furnizorul modifică încadrarea clientului final astfel:
a)
începând cu luna următoare momentului în care s-a înregistrat depăşirea, pe
baza citirii efective a indexului echipamentului de măsurare, în cazul în care,
în cadrul intervalului 1 ianuarie-31 decembrie, consumul înregistrat depăşeşte
pragul superior de consum al categoriei în care clientul final este încadrat;
b) începând cu data de 1 ianuarie, respectiv începând cu prima zi imediat
următoare citirii efective a echipamentului de măsurare pentru o perioadă de
365 de zile calendaristice, în cazul în care, la sfârşitul intervalului 1
ianuarie-31 decembrie, consumul înregistrat este mai mic decât pragul inferior
de consum al categoriei în care clientul final este încadrat.
(2)
Începând cu data modificării încadrării, furnizarea gazelor naturale se face la
preţul final reglementat aferent categoriei în care clientul final a fost
reîncadrat.
Art.
17. - (1) În cazul modificării încadrării clientului final, furnizorul
recalculează contravaloarea cantităţilor de gaze naturale consumate, având în
vedere cantitatea de gaze naturale consumată până la data modificării
încadrării şi preţul final reglementat aferent categoriei în care clientul
final a fost reîncadrat.
(2)
Prin derogare de la prevederile alin. (1), furnizorul nu recalculează
contravaloarea cantităţilor de gaze naturale consumate în cazul în care acesta
nu a avut aprobat pentru perioada respectivă un preţ final reglementat pentru
categoria în care clientul final a fost reîncadrat.
(3)
Regularizarea va fi evidenţiată distinct pe factură, plata/recuperarea sumelor
rezultate din regularizare efectuându-se în termenul prevăzut în contract, cu
angajarea corespunzătoare a răspunderii contractuale, în condiţiile stipulate
în contractul de furnizare.
Art.
18. - (1) Preţul final reglementat al gazelor naturale aferent categoriei de
clienţi în care este încadrat fiecare loc de consum al clientului final este
aprobat prin ordin al preşedintelui ANRE şi se exprimă în lei/MWh.
(2)
În cazul modificării preţului final reglementat al gazelor naturale, calculul
contravalorii serviciilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale se face
pe baza mediei zilnice a consumului lunar determinat prin citire
directă/autocitire/ estimare conform contractului, după caz, înmulţită cu
numărul de zile corespunzătoare fiecărei perioade şi cu aplicarea preţului
final reglementat al gazelor naturale.
Art.
19. - Furnizarea negociată a gazelor naturale se face în baza contractului
comercial de furnizare negociată a gazelor naturale, la preţul şi în condiţiile
negociate între furnizor şi clientul final de gaze naturale.
Art. 22. - Furnizorul de gaze naturale
are, în principal, următoarele drepturi: a)
să încaseze de la clientul final contravaloarea serviciilor prestate, în
termenul şi în condiţiile prevăzute în contractul încheiat cu acesta;
b) să încaseze contravaloarea gazelor naturale furnizate în
regim de furnizare de ultimă instanţă, conform reglementărilor ANRE;
c) să solicite clientului final majorări de întârziere pentru
neachitarea facturii reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, în
termenul şi în condiţiile prevăzute în contractul de furnizare;
d) să limiteze şi/sau să sisteze furnizarea gazelor naturale
la clientul final, în condiţiile specificate în contractul de furnizare;
e) să încaseze de la clientul final tariful aferent reconectării,
în vederea reluării furnizării gazelor naturale sistate ca urmare a
neîndeplinirii obligaţilor de plată scadente, conform prevederilor
contractuale; f) să solicite clientului final asumarea
responsabilităţii financiare pentru plata dezechilibrelor pe care acesta le
generează pe piaţa de gaze naturale, în conformitate cu reglementările aprobate
de ANRE; g) alte drepturi prevăzute de reglementările în
vigoare sau convenite cu clientul final, cu respectarea prevederilor legale în
vigoare.
Art. 23. - Furnizorul de gaze naturale
are, în principal, următoarele obligaţii: a)
să desfăşoare activitatea de furnizare a gazelor naturale pe bază de contracte
comerciale încheiate cu clienţii finali, în conformitate cu reglementărilor
ANRE; b) să respecte prevederile standardului de performanţă
pentru serviciul de furnizare prestat în baza contractelor-cadru;
c) să pună la dispoziţia clientului final, la solicitarea
acestuia, pe baza informaţiilor furnizate în mod gratuit de operatorul de
sistem, datele relevante privind consumul, referitoare la cantitatea de gaze
naturale consumată lunar şi anual de clientul final, exprimată în mc şi MWh, pe
o perioadă ce cuprinde cel puţin ultimii 5 ani; d) să
înfiinţeze un punct unic de contact pentru informarea clienţilor finali cu
privire la drepturile şi obligaţiile acestora, la legislaţia în vigoare şi la
căile de soluţionare a litigiilor, în cazul unui diferend; e)
să permită clienţilor finali schimbarea efectivă a furnizorului de gaze
naturale, în mod gratuit, cu respectarea condiţiilor contractuale, în termen de
3 săptămâni de la data solicitării, conform procedurii aprobate de ANRE;
f) să pună la dispoziţia clienţilor finali cel puţin două
modalităţi de plată a contravalorii consumului de gaze naturale şi să permită
acestora să opteze pentru oricare dintre acestea; g) să
răspundă la solicitările clientului final referitoare la desfăşurarea
activităţii de furnizare, conform reglementărilor în vigoare, şi să le
soluţioneze; h) să transmită operatorului de sistem
solicitările clienţilor finali al căror obiect este legat de domeniul de
activitate al acestuia; i) să solicite operatorului de sistem
întreruperea furnizării gazelor naturale, la cererea clientului final de gaze
naturale, în cazul în care întreruperea este legată de funcţionarea în condiţii
de siguranţă a instalaţiilor clientului final sau ale operatorului de sistem;
j) să informeze operatorul de sistem, în baza sesizării
clientului final, în legătură cu defecţiunile constate de acesta în funcţionarea
echipamentului de măsurare şi a instalaţiilor operatorului de sistem, în
vederea verificării şi remedierii acestora; k) să recalculeze
contravaloarea facturii reprezentând serviciile prestate privind furnizarea
gazelor naturale, în cazul în care se constată defectarea sistemului/mijlocului
de măsurare, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
l) să notifice clientului final orice intenţie de modificare
a contractului şi să îl informeze pe acesta, în momentul notificării, cu
privire la dreptul de a denunţa contractul, cu respectarea prevederilor
contractuale în vigoare, în cazul în care nu acceptă noile condiţii;
m) să reia furnizarea gazelor naturale limitată şi/sau
sistată ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de plată la termenele prevăzute
în contract, în termen de maximum 24 de ore de la data efectuării de către
clientul final a plăţii integrale a facturilor scadente, inclusiv a majorărilor
de întârziere datorate conform prevederilor contractuale şi, după caz, a
tarifului aferent reconectării, cu condiţia permiterii de către clientul final
a accesului reprezentantului operatorului de sistem în vederea reconectării
acestuia; n) alte obligaţii prevăzute de reglementările în
vigoare sau convenite cu clientul final, cu respectarea prevederilor legale în
vigoare.
Art.
24. - (1) Furnizorul de gaze naturale emite factura reprezentând contravaloarea
consumului de gaze naturale pentru fiecare loc de consum al clientului final
sau, cu acordul părţilor, a consumului total al clientului final, în cazul
clientului cu mai multe locuri de consum.
(2)
Factura emisă de furnizor clientului final trebuie să cuprindă cel puţin
următoarele informaţii: data emiterii facturii, perioada de facturare, data
scadenţei facturii, indexul vechi şi nou, cu precizarea dacă indexurile sunt
citite sau estimate, puterea calorifică superioară, cantitatea de gaze naturale
facturată exprimată în mc şi MWh, preţul unitar, modalitatea de plată,
denumirea fiecărei obligaţii de plată cuprinse în factură, valorile pentru
fiecare mărime de facturat, valoarea totală de plată.
(3)
Furnizorul de gaze naturale răspunde pentru transmiterea în timp util a
facturilor la clienţii finali de gaze naturale, astfel încât plata acestora să
poată fi efectuată până la data scadenţei, precum şi a altor documente pe care
are obligaţia să le notifice acestora.
Art. 25. - (1) Clientul final de gaze
naturale are, în principal, următoarele drepturi: a)
să îşi aleagă furnizorul şi să negocieze direct contracte de furnizare cu
acesta; b) să fie alimentat cu gaze naturale, în baza
contractului de furnizare a gazelor naturale încheiat cu furnizorul, în
conformitate cu reglementările ANRE; c) să solicite şi să
primească penalităţile suportate de către furnizor/operatorul de sistem pentru
neîndeplinirea obligaţiilor, în conformitate cu prevederile standardelor de
performanţă aprobate de ANRE; d) să solicite şi să primească
de la furnizor toate datele relevante privind propriul consum, referitoare la
cantitatea de gaze naturale consumată lunar şi anual, exprimată în mc şi MWh,
pe ultimii 5 ani, fără să i se perceapă costuri suplimentare pentru acest
serviciu; e) să îşi schimbe furnizorul în mod gratuit, cu
respectarea condiţiilor contractuale, în termen de 3 săptămâni de la data
solicitării, conform procedurii aprobate de ANRE; f) să i se
pună la dispoziţie de către furnizor cel puţin două modalităţi de plată, care
să îi permită să îşi îndeplinească obligaţiile de plată a facturii prevăzute în
contract; g) să solicite furnizorului întreruperea furnizării
gazelor naturale, în cazul în care întreruperea este legată de funcţionarea în
condiţii de siguranţă a instalaţiilor proprii sau ale operatorului de sistem;
h) să solicite furnizorului/operatorului de sistem să ia măsuri
pentru remedierea defecţiunilor survenite în funcţionarea echipamentului de
măsurare şi a instalaţiilor operatorului de sistem amplasate pe proprietatea
sa; i) să solicite furnizorului modificarea şi completarea
contractului încheiat cu acesta, atunci când apar elemente noi ori când
consideră necesară detalierea sau completarea unor clauze contractuale, în
conformitate cu prevederile legale în vigoare; j) să fie
notificat de către furnizor în mod corespunzător cu privire la orice intenţie
de modificare a contractului şi să fie informat, în momentul notificării, cu
privire la dreptul de a denunţa contractul, cu respectarea prevederilor
contractuale în vigoare, în cazul în care nu acceptă noile condiţii;
k) alte drepturi prevăzute de reglementările în vigoare sau
convenite cu furnizorul de gaze naturale, cu respectarea prevederilor legale în
vigoare.
Art. 26. - Clientul final de gaze
naturale are, în principal, următoarele obligaţii: a) să achite facturile reprezentând contravaloarea
serviciilor prestate de către furnizor în termenul şi în condiţiile prevăzute
în contractul încheiat cu acesta; b) să achite majorările de
întârziere solicitate de furnizor pentru neachitarea facturii reprezentând
contravaloarea serviciilor prestate, în termenul şi în condiţiile prevăzute în
contractul de furnizare; c) să achite furnizorului tariful
aferent reconectării, în vederea reluării furnizării gazelor naturale sistate
pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată scadente, conform prevederilor
contractuale; d) să permită accesul reprezentantului
operatorului de sistem în scopul montării/demontării, sigilării, întreţinerii,
verificării sau citirii indexului echipamentului de măsurare, în situaţia în
care acesta este amplasat pe proprietatea sa; e) să nu
deterioreze echipamentul de măsurare, sigiliile metrologice şi ale operatorului
de sistem, precum şi toate celelalte instalaţii ale operatorului de sistem
amplasate pe proprietatea sa; f) să sesizeze imediat
furnizorul/operatorul de sistem în legătură cu orice defecţiune pe care o
constată în funcţionarea echipamentului de măsurare şi a instalaţiilor
operatorului sistemului la care este racordat, amplasate pe proprietatea sa, şi
să permită accesul reprezentantului operatorului de sistem la acestea, în
vederea verificării şi remedierii defecţiunilor survenite; g)
să constituie în favoarea furnizorului de gaze naturale o garanţie financiară
pentru un consum maxim echivalent pentru un an, în cazul constatării, conform
prevederilor legale în vigoare, a unor acţiuni menite să denatureze în orice
fel indicaţiile echipamentelor de măsurare sau să sustragă gaze naturale prin
ocolirea echipamentelor de măsurare; h) să respecte limitele
zonelor de protecţie şi de siguranţă ale instalaţiilor operatorului de sistem
aflate pe proprietatea sa, conform legislaţiei în vigoare; i)
să folosească exclusiv aparate de utilizare care respectă cerinţele legislaţiei
în vigoare şi să efectueze verificarea periodică a acestora, în conformitate cu
reglementările în vigoare; j) să efectueze modificarea
instalaţiei de utilizare cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
k) să permită accesul reprezentantului operatorului de sistem
la instalaţiile de utilizare pentru verificarea informaţiilor referitoare la
debitele instalate, modificările efectuate, precum şi ori de câte ori este
necesară intervenţia în scopul menţinerii siguranţei în funcţionare a acestora;
l)
să încheie un contract cu un operator economic autorizat de ANRE pentru a
efectua, contra cost, verificarea şi revizia tehnică periodică a instalaţiei de
utilizare, în conformitate cu normele tehnice specifice aprobate de ANRE;
operaţiunile de verificare tehnică a instalaţiei de utilizare se vor efectua la
maximum 2 ani, iar cele de revizie tehnică la maximum 10 ani; m)
să permită accesul reprezentantului operatorului economic autorizat de ANRE
pentru a efectua verificarea şi revizia tehnică periodică a instalaţiei de
utilizare, în conformitate cu normele tehnice specifice aprobate de ANRE;
n) să prezinte reprezentantului operatorului economic
autorizat de ANRE documente din care să reiasă că a fost efectuată curăţarea
coşurilor şi a canalelor de evacuare a gazelor arse de către operatorii
economici autorizaţi, conform reglementărilor în vigoare, emise cu cel mult 6 luni
înainte de data verificării periodice a instalaţiei de utilizare;
o) să asigure efectuarea reviziei tehnice a instalaţiei de
utilizare, după întreruperea utilizării instalaţiei pentru o perioadă de timp
care depăşeşte 6 luni sau după orice eveniment care ar fi putut afecta
instalaţia de utilizare a gazelor naturale; p) să suporte
cheltuielile aferente remedierii defecţiunilor constatate în urma
verificărilor/reviziilor tehnice la instalaţiile de utilizare şi înlocuirii
elementelor defecte de către operatorii economici autorizaţi de ANRE;
q) să sesizeze imediat furnizorul în legătură cu orice
defecţiune pe care o constată în funcţionarea instalaţiei de utilizare;
r) să asigure remedierea defecţiunilor în funcţionarea
instalaţiei de utilizare, prin intermediul operatorilor economici autorizaţi de
ANRE; s) să îşi asume responsabilitatea financiară pentru
plata dezechilibrelor pe care le generează pe piaţa de gaze naturale, în
conformitate cu reglementările aprobate de ANRE; t) să
notifice furnizorului orice modificare a elementelor de natură juridică sau
administrativă avute în vedere la data semnării
contractului; u) alte obligaţii prevăzute de reglementările în
vigoare sau convenite cu furnizorul de gaze naturale, cu respectarea prevederilor
legale în vigoare.
Art.
27. - (1) Furnizorul este responsabil în relaţia cu clientul final pentru
calitatea activităţii de furnizare a gazelor naturale, în conformitate cu
prevederile contractului de furnizare.
(2)
Calitatea activităţii de furnizare cuprinde: a) calitatea
comercială; b) calitatea gazelor naturale furnizate;
c) continuitatea în furnizarea gazelor naturale contractate.
Art.
28. - (1) Calitatea comercială reflectă relaţia dintre furnizorul de gaze
naturale şi clientul său final în legătură cu serviciile aferente furnizării
gazelor naturale. (2) Furnizorul de gaze naturale are
obligaţia să asigure clientului final calitatea tuturor serviciilor pe care le
efectuează în relaţia cu acesta. (3) Furnizorul de gaze naturale
are obligaţia să acţioneze permanent în sensul creşterii calităţii serviciilor
prestate în relaţia cu clientul final de gaze naturale. (4)
Furnizorul are obligaţia să stabilească un sistem de comunicare permanentă cu
clienţii finali, care să asigure transmiterea şi rezolvarea sesizărilor şi
reclamaţiilor acestora, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor fiecărei
părţi. (5) Criteriile de calitate comercială sunt definite
prin indicatori de performanţă care stabilesc nivelurile minime de performanţă
pentru prestarea de către furnizor a serviciilor aferente furnizării gazelor
naturale şi pentru a căror nerespectare furnizorul va plăti penalităţi
clientului final afectat, în cuantumul şi condiţiile prevăzute în legislaţia în
vigoare. (6) Furnizorul are dreptul să îşi recupereze de la
operatorii de sisteme penalităţile plătite clientului final în situaţia în care
cauzele care au generat plata acestora sunt independente de capabilitatea
furnizorului de a acţiona şi sunt datorate acestor operatori.
Art.
29. - Furnizorul are obligaţia de a furniza gaze naturale care să respecte
condiţiile minime de calitate a gazelor naturale prevăzute în legislaţia în
vigoare.
Art.
30. - (1) Furnizorul are obligaţia de a asigura clienţilor finali continuitatea
în furnizarea gazelor naturale contractate, cu excepţia clienţilor
întreruptibili, conform reglementărilor în vigoare.
(2)
Furnizorul are obligaţia să asigure înmagazinarea gazelor naturale, conform
reglementărilor ANRE, şi să încheie contracte de achiziţie a gazelor naturale,
astfel încât să asigure acoperirea consumului pentru clienţii săi.
(3)
În situaţia retragerii licenţei de furnizare în cursul desfăşurării activităţii
sau în orice altă situaţie identificată de ANRE în care clienţii finali nu au
asigurată furnizarea gazelor naturale din nicio altă sursă, ANRE va desemna
pentru clienţii finali în cauză un furnizor de ultimă instanţă, conform
reglementărilor emise de ANRE.
Art.
31. - (1) Întreruperile în furnizarea gazelor naturale pot fi:
a) întreruperi planificate, situaţie în care furnizarea
gazelor naturale la clienţii finali este întreruptă temporar, ca urmare a
necesităţii efectuării de către operatorul de sistem a unor lucrări de
întreţinere şi/sau de reparaţii conform unui program planificat, cu notificarea
prealabilă a clienţilor finali; b) întreruperi neplanificate,
situaţie în care furnizarea gazelor naturale la clienţii finali este întreruptă
temporar, ca urmare a unei situaţii de urgenţă sau a altei cauze neplanificate;
c) întreruperi pentru nerespectarea de către client a
obligaţiilor sale.
(2)
Operatorul de sistem are dreptul să întrerupă alimentarea cu gaze naturale a
clientului final în următoarele cazuri: a) la cererea
clientului final, în cazul în care întreruperea este legată de funcţionarea în
condiţii de siguranţă a instalaţiilor clientului final sau ale operatorului de
sistem; b) în cazul întreruperilor planificate, pentru timpul
strict necesar executării lucrărilor de întreţinere şi reparaţii, cu anunţarea
prealabilă a clienţilor finali; c) pentru perioada necesară
remedierii defecţiunilor intervenite la instalaţiile operatorului de sistem;
d) în cazul nepermiterii accesului reprezentantului
operatorului de sistem în scopul de a monta/a demonta, a sigila, a întreţine, a
verifica sau a citi indexul echipamentului de măsurare pentru decontarea
contravalorii gazelor naturale consumate ori de a verifica şi de a remedia
defecţiunile intervenite la instalaţiile operatorului, când acestea se află pe
proprietatea clientului final, pe baza unei înştiinţări scrise transmise
clientului final; e) în cazul nerespectării de către clientul
final a limitelor zonelor de protecţie şi de siguranţă ale instalaţiilor
operatorului de sistem aflate pe proprietatea clientului final, conform
legislaţiei în vigoare; f) în cazul intervenţiilor asupra
sistemelor de alimentare cu gaze naturale, cu excepţia instalaţiilor de
utilizare a gazelor naturale, de către persoane neautorizate, care pun în
pericol siguranţa alimentării cu gaze naturale; g) în cazul
intervenţiilor de către persoane neautorizate asupra instalaţiilor de
reglare-măsurare aflate la limita de proprietate, care pun în pericol siguranţa
alimentării cu gaze naturale; h) în cazul în care
aparatele/instalaţiile de utilizare nu respectă prevederile legislaţiei în
vigoare şi pot pune în pericol securitatea persoanelor şi integritatea
bunurilor, după certificarea neconformităţilor de către un operator economic
autorizat de ANRE, altul decât operatorul de sistem; i) în
cazul neasigurării de către clientul final a condiţiilor impuse de legislaţia
în vigoare pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă şi securitate a
instalaţiilor de utilizare; j) în cazul neprezentării actelor
doveditoare privind efectuarea verificărilor sau a reviziilor tehnice periodice
ale instalaţiei de utilizare, în conformitate cu normele tehnice specifice
aprobate de ANRE; k) alte cazuri specificate în contractele
de furnizare a gazelor naturale.
(3)
Clientul final nu poate solicita penalităţi furnizorului/ operatorului de
sistem pentru întreruperea furnizării gazelor naturale în situaţiile prevăzute
la alin. (2).
Art.
32. - Măsurarea gazelor naturale furnizate se face în conformitate cu
prevederile regulamentului de măsurare a cantităţilor de gaze naturale
tranzacţionate în România, aprobat de ANRE.
Art.
33. - (1) Clientul final de gaze naturale care optează pentru furnizarea în
regim negociat şi care îşi asigură necesarul de gaze naturale de la 2 sau mai
mulţi furnizori are obligaţia să încheie cu aceştia o convenţie privind
alocarea cantităţilor furnizate lunar de fiecare dintre furnizori şi să o
transmită operatorului sistemului la care este racordat cu cel puţin 5 zile
calendaristice anterior perioadei de livrare.
(2)
În cazul în care cantităţile de gaze naturale furnizate înregistrează variaţii
faţă de programele stabilite şi părţile nu încheie convenţia prevăzută la alin.
(1), alocarea cantităţilor furnizate lunar de fiecare furnizor se face proporţional,
conform principiului pro-rata.
Art.
34. - În cazul în care se constată defectarea sistemului/mijlocului de
măsurare, recalcularea consumului de gaze naturale se va face în conformitate
cu prevederile legislaţiei în vigoare referitoare la măsurarea gazelor naturale.