Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr.
123/2012 extras
Art.
3. - În înţelesul
prezentului titlu, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele
semnificaţii:
13. client final - orice persoană fizică sau
juridică ce cumpără energie electrică pentru consum propriu; în cuprinsul legii
noţiunile de "client final" şi "consumator" sunt
echivalente;
15. client casnic - clientul care cumpără energie
electrică pentru propriul consum casnic, excluzând consumul pentru activităţi
comerciale sau profesionale;
16. client vulnerabil - clientul final aparţinând
unei categorii de clienţi casnici care, din motive de vârstă, sănătate sau
venituri reduse, se află în risc de marginalizare socială şi care, pentru prevenirea
acestui risc, beneficiază de măsuri de protecţie socială, inclusiv de natură
financiară. Măsurile de protecţie socială, precum şi criteriile de
eligibilitate pentru acestea se stabilesc prin acte normative;
Art.
9. - (7) La stabilirea condiţiilor de acordare a licenţelor şi autorizaţiilor
pentru capacităţi de producere noi se iau în considerare următoarele elemente:
i) conformitatea cu măsurile adoptate în
legătură cu obligaţiile de serviciu public şi protecţia consumatorului;
Art.
21. - (4) Clienţii au obligaţia plăţii contravalorii
facturilor pentru energia electrică şi pentru serviciile de care beneficiază,
la termenele scadente prevăzute în contractele încheiate între părţi, precum şi
constituirea de garanţii financiare în vederea evitării riscurilor de neplată
pe piaţa de energie electrică.
Art.
22. -
(6) Autoritatea competentă va organiza, în cadrul
acţiunii de monitorizare, un proces de evaluare anuală detaliată a funcţionării
pieţei de energie electrică, în condiţiile renunţării treptate la aplicarea
tarifelor reglementate pentru clienţii noncasnici prevăzuţi la art. 55 alin.
(1) lit. a), în care vor fi utilizaţi, cel puţin, următorii
indicatori generali:
f) gradul de informare a clienţilor finali
privind piaţa de energie electrică;
g) facilităţile acordate clienţilor vulnerabili
şi numărul acestora;
h) numărul clienţilor care beneficiază de
serviciul universal în condiţiile prezentei legi;
i) gradul de transparenţă a informaţiilor în
piaţa de energie.
___________
Pus în aplicare prin Metodologie din
11/09/2013 începând cu 16.09.2013.
Clienţii furnizorilor de ultimă instanţă
Art.
55. - (1) Furnizorii de ultimă instanţă sunt obligaţi să asigure furnizarea de
energie electrică, în condiţii de calitate şi la preţuri rezonabile,
transparente, uşor comparabile şi nediscriminatorii, conform reglementărilor
ANRE, cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (1), următoarelor
categorii de clienţi:
a) clienţii finali care, la data intrării în
vigoare a prezentei legi, nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate;
b) clienţii casnici şi clienţii noncasnici cu un
număr mediu scriptic de salariaţi mai mic de 50 şi o cifră de afaceri anuală
sau o valoare totală a activelor din bilanţul contabil, conform raportărilor
fiscale anuale, care nu depăşeşte 10 milioane euro.
(2) Identificarea clienţilor finali noncasnici
care îndeplinesc condiţiile menţionate la alin. (1) lit. b) se va realiza de
către furnizorii de ultimă instanţă, în baza documentelor prevăzute de legislaţia
specifică, transmise de clienţi furnizorilor de ultimă instanţă. Termenul
pentru finalizarea identificării acestora este de maximum 12 luni de la data
intrării în vigoare a prezentei legi.
(3) După finalizarea procesului de identificare,
clienţii finali noncasnici prevăzuţi la alin. (2) au obligaţia de a transmite,
o dată la 2 ani, documentele menţionate la alin. (2) furnizorului de ultimă
instanţă.
Trecerea clienţilor finali la furnizorul de
ultimă instanţă
Art.
56. - (1) Trecerea unui client aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art.
53 alin. (2) la furnizorul de ultimă instanţă se face conform
reglementărilor emise de autoritatea competentă, fără a fi necesară semnarea
unui contract de furnizare.
(2) În cazul schimbării furnizorului ca urmare a
trecerii la furnizorul de ultimă instanţă în condiţiile art. 53alin. (2),
operatorul reţelei la care este racordat locul de consum va asigura
continuitatea în alimentarea cu energie electrică a acestuia, iar energia
electrică şi serviciile aferente furnizării în aceste condiţii vor fi suportate
prin intermediul furnizorului de ultimă instanţă.
(3) Furnizarea de energie electrică de către
furnizorul de ultimă instanţă se face la tarife stabilite/preţuri avizate în
condiţiile reglementărilor emise de autoritatea competentă.
Obligaţiile furnizorului
Art.
57. - (1) Furnizorul/operatorul de distribuţie trebuie să informeze clienţii
finali, atât prin intermediul punctelor unice de contact şi paginii de
internet, conform reglementărilor ANRE, cât şi prin intermediul facturii sau al
documentelor anexate acesteia, precum şi prin materiale promoţionale, cu
privire la drepturile acestora, la legislaţia în vigoare şi la căile de
soluţionare a litigiilor în cazul unor cereri, plângeri, sesizări, reclamaţii
sau contestaţii.
___________
Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 27. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
(11) Punctul unic de contact este constituit
dintr-un punct central care coordonează punctele de informare regională/locală,
ce sunt uşor accesibile şi situate la distanţă de maximum 50 km de locurile de
consum ale clienţilor finali care beneficiază de serviciu universal, şi oferă
acestora informaţii în mod gratuit.
___________
Alineatul (1^1) a fost introdus prin punctul 28.
din Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
(2) Furnizorul trebuie să pună la dispoziţia
clienţilor casnici mai multe modalităţi de plată a energiei furnizate şi să
permită acestora să opteze pentru oricare dintre acestea.
(3) Furnizorul este obligat să asigure
etichetarea energiei electrice conform reglementărilor autorităţii competente
şi să informeze, periodic, clienţii finali privind structura, provenienţa,
caracteristicile şi impactul asupra mediului pentru energia electrică furnizată
acestora.
(4) Furnizorul este obligat să participe la
activităţi prin care se asigură siguranţa şi securitatea SEN.
(5) Furnizorul pune la dispoziţia consumatorilor
datele privind consumul într-un format de uz opţional, uşor de înţeles şi
armonizat la nivel naţional, conform reglementărilor emise de autoritatea
competentă.
___________
Alineatul (5) a fost introdus prin punctul 29. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
Obligaţia de contractare
Art.
58. - (1) La cererea scrisă a unui client final, furnizorul este obligat să
comunice, în scris, într-un interval de cel mult 15 zile lucrătoare, o ofertă
privind condiţiile echitabile de furnizare a energiei electrice, care conţine,
obligatoriu, preţul de furnizare, termenii de plată şi data-limită de încheiere
a contractului de furnizare, elaborat în conformitate cu reglementările emise
de autoritatea competentă.
___________
Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 30. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
(2) Fără a aduce atingere Legii nr.
193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între
profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2014 privind
drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii,
precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, contractul de
furnizare negociat şi încheiat în baza prevederilor alin. (1) este valabil o
perioadă nedeterminată sau pe o perioadă convenită de părţi şi trebuie să
conţină cel puţin următoarele elemente:
a) identitatea şi adresa furnizorului;
b) preţurile/tarifele şi serviciile oferite,
nivelul de calitate a serviciilor oferite, precum şi termenul prevăzut pentru
racordarea iniţială, după caz;
c) tipurile de servicii de mentenanţă oferite,
dacă este cazul;
d) mijloacele prin care se pot obţine informaţii
actualizate privind toate preţurile/tarifele aplicabile, inclusiv cele pentru
mentenanţă, după caz;
e) durata contractului, condiţiile de reînnoire
şi de întrerupere a serviciilor şi a contractului şi dacă există dreptul de
reziliere fără costuri a contractului;
f) eventualele compensaţii şi modalitatea de
rambursare aplicabilă în cazul în care nu sunt îndeplinite nivelurile de
calitate a serviciilor prevăzute în contract, inclusiv în cazul facturării
inexacte şi realizate cu întârziere;
g) modalităţile de iniţiere a procedurilor de
soluţionare a litigiilor, în conformitate cu prevederile art. 57alin. (1) şi
art. 62 alin. (1) lit. h6);
h) informaţii privind drepturile clienţilor,
inclusiv privind soluţionarea plângerilor şi toate informaţiile prevăzute la
lit. a)-g), comunicate în mod clar în facturi sau pe paginile de internet ale
operatorilor din sectorul energiei electrice.
___________
Alineatul (2) a fost modificat prin punctul 30. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
(3) Clientul final are dreptul de a denunţa
unilateral contractul de furnizare, cu notificare transmisă furnizorului de
energie electrică cu cel puţin 21 de zile înainte, cu respectarea condiţiilor
contractuale.
(4) Furnizorul este îndreptăţit să rezilieze
contractul în următoarele cazuri:
a) sustragerea de energie electrică constatată
prin hotărâre judecătorească definitivă;
b) neplata facturilor;
c) alte situaţii prevăzute de legislaţia în
vigoare.
(5) Furnizorul este îndreptăţit să solicite unui
client final constituirea de garanţii financiare pentru o perioadă de consum
echivalent de maximum un an în cazul constatării, conform prevederilor legale
în vigoare, a unor acţiuni menite să denatureze în orice fel indicaţiile
echipamentelor de măsurare sau să sustragă energia electrică prin ocolirea
echipamentelor de măsurare din partea acestuia. Modalitatea de constituire a
garanţiilor financiare este prevăzută în contractele-cadru de furnizare a
energiei electrice şi/sau în alte reglementări emise de ANRE.
(6) Refuzul constituirii garanţiilor prevăzute la
alin. (5) dă dreptul furnizorului să solicite operatorului de distribuţie
deconectarea clientului final de la reţea.
Obligaţiile clientului final de energie
electrică
Art. 61. - (1) Clientul final
de energie electrică răspunde pentru daunele dovedite cauzate
furnizorului/operatorului de reţea din culpa sa.
(2) Nerespectarea contractului de furnizare a
energiei electrice de către clientul final poate atrage suportarea următoarelor
consecinţe, după caz:
a) penalizări;
b) sistarea temporară a furnizării energiei
electrice;
c) rezilierea contractului de furnizare a
energiei electrice.
(3) În cazul intervenţiilor asupra instalaţiilor
electrice de către persoane neautorizate, operatorul de reţea este îndreptăţit
să întrerupă alimentarea cu energie electrică, în conformitate cu reglementările
specifice ale ANRE.
(4) În cazul constatării, conform prevederilor
legale în vigoare, a unor acţiuni menite să denatureze în orice fel indicaţiile
echipamentelor de măsurare sau să sustragă energia electrică prin ocolirea
echipamentelor de măsurare, clientul final este obligat să constituie o
garanţie financiară, conform prevederilor art. 58 alin. (5).
(5) Clientul final de energie electrică cu o
putere aprobată prin avizul tehnic de racordare de cel puţin 1.000 kVA este
obligat să prezinte prognoze orare de consum furnizorului cu care are relaţii
contractuale, conform reglementărilor emise de autoritatea competentă.
___________
Pus în aplicare prin Procedură din
12/02/2014 începând cu 01.03.2014.
(6) Clienţii finali au obligaţia plăţii contravalorii
facturilor pentru energia electrică şi pentru serviciile de care beneficiază la
termenele scadente prevăzute în contractele încheiate între părţi.
(7) Pentru garantarea plăţilor facturilor la
energia electrică, furnizorii de ultimă instanţă pot solicita clienţilor
constituirea de garanţii financiare, numai în condiţiile stabilite de
reglementările emise de autoritatea competentă.
Drepturile clientului final de energie
electrică
Art.
62. - (1) Clienţii finali de energie electrică au următoarele drepturi:
a) să aibă acces la reţelele electrice de
interes public şi să consume energie electrică în conformitate cu prevederile
contractului de furnizare;
b) să solicite furnizorului modificarea şi
completarea contractului de furnizare şi a anexelor la acesta sau să iniţieze
acte adiţionale la contracte, atunci când apar elemente noi ori când consideră
necesară detalierea sau completarea unor clauze contractuale;
c) să aibă acces pentru citire la grupurile de
măsurare pentru decontare;
d) să solicite furnizorului sau operatorului de
distribuţie să ia măsuri pentru remedierea defecţiunilor şi a deranjamentelor
survenite în reţelele electrice;
e) să primească despăgubiri de la furnizor,
operator de reţea sau alt client final, conform prevederilor contractuale, când
i se produc daune din vina acestora ori în cazul nerespectării indicatorilor de
calitate a energiei;
f) să se asocieze voluntar în vederea
reprezentării intereselor clienţilor, conform reglementărilor ANRE;
g) să achiziţioneze energia electrică pe bază de
contract bilateral de la un furnizor de energie, indiferent de statul membru în
care este înregistrat furnizorul, cu condiţia să respecte normele aplicabile de
comercializare şi de echilibrare stabilite pe teritoriul României;
h) să schimbe furnizorul în mod gratuit, conform
unei proceduri aprobate prin ordin al ANRE;
___________
Pusă în aplicare prin Procedură din
22/10/2014 începând cu 27.10.2014.
Litera h) a fost modificată prin punctul 31. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
h1) să li se notifice în mod corespunzător orice
intenţie de modificare a condiţiilor/clauzelor contractuale şi să fie
informaţi, în momentul notificării, cu privire la dreptul de a rezilia
contractul. Furnizorul şi, după caz, alţi operatori economici care au dreptul
să încheie contracte bilaterale cu clienţii finali notifică clienţilor orice
majorare a tarifelor, în mod direct şi în timp util, nu mai târziu de sfârşitul
primei perioade normale de facturare care urmează intrării în vigoare a
majorării, într-un mod transparent şi uşor de înţeles;
___________
Litera h^1) a fost introdusă prin punctul 32. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
h2) să denunţe orice contract în cazul în care nu
acceptă noile condiţii/clauze notificate de către furnizorul de energie
electrică;
___________
Litera h^2) a fost introdusă prin punctul 32. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
h3) să primească informaţii transparente privind
preţurile şi tarifele practicate, precum şi privind condiţiile/clauzele
contractuale referitoare la accesul la serviciile oferite şi prestarea acestora
de către operatorii economici din domeniul energiei electrice;
___________
Litera h^3) a fost introdusă prin punctul 32. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
h4) să primească toate datele pertinente privind
consumul în mod nediscriminatoriu în ceea ce priveşte costurile, eforturile sau
timpul necesare pentru furnizarea acestor date;
___________
Litera h^4) a fost introdusă prin punctul 32. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
h5) să beneficieze de mai multe modalităţi de
plată, care nu discriminează în mod nejustificat între clienţi. Sistemele de
plată anticipată trebuie să fie echitabile şi să reflecte în mod adecvat
consumul probabil. În cazul clientului casnic, dacă în urma regularizării suma
plătită de acesta în plus este mai mare de 100 lei, atunci furnizorul este
obligat să restituie suma plătită de către client. Sumele sub această valoare
vor fi compensate în contul facturilor următoare. Orice diferenţă în ceea ce
priveşte clauzele şi condiţiile trebuie să reflecte costurile pentru furnizor
ale diferitelor sisteme de plată. Condiţiile generale trebuie să fie echitabile
şi transparente, prezentate într-un limbaj clar şi uşor de înţeles şi să nu
includă bariere necontractuale în calea exercitării drepturilor clienţilor ca
de exemplu, dar fără a se limita la documentaţia contractuală excesivă.
Clienţii sunt protejaţi împotriva metodelor de vânzare incorecte sau
înşelătoare;
___________
Litera h^5) a fost introdusă prin punctul 32. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
h6) să beneficieze de proceduri transparente,
simple şi ieftine de soluţionare a plângerilor. Clienţii au dreptul la un
standard ridicat de furnizare a serviciilor şi de soluţionare a plângerilor de
către furnizorul şi, după caz, operatorii licenţiaţi care încheie contracte cu
clienţii finali de energie electrică. Soluţionarea extrajudiciară a litigiilor
prevede rezolvarea corectă şi promptă a litigiilor în termen de 90 de zile şi
un sistem de rambursare şi/sau compensare a sumelor reale datorate, în
conformitate cu principiile enunţate în Recomandarea 98/257/CE a Comisiei din
30 martie 1998 privind principiile aplicabile organismelor responsabile pentru
soluţionarea extrajudiciară a diferendelor cu consumatorii; aceste proceduri se
elaborează cu respectarea unei proceduri-cadru emise de ANRE;
___________
Litera h^6) a fost introdusă prin punctul 32. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
h7) să fie informaţi cu privire la drepturile de
care dispun în materie de servicii universale, atunci când au acces la aceste
servicii, în temeiul dispoziţiilor prezentei legi;
___________
Litera h^7) a fost introdusă prin punctul 32. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
h8) să deţină datele privind consumul propriu şi
să poată acorda acces la datele de măsurare, prin înţelegere explicită şi în
mod gratuit, oricărui furnizor licenţiat. Partea responsabilă de gestionarea
datelor este obligată să furnizeze aceste date furnizorului în cauză. Formatul
de prezentare a datelor şi procedura de acces al furnizorilor şi al
consumatorilor la aceste date sunt reglementate de ANRE. Nu se pot percepe costuri
suplimentare în sarcina clienţilor pentru acest serviciu;
___________
Litera h^8) a fost introdusă prin punctul 32. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
h9) să fie informaţi corespunzător cu privire la
consumul real de energie electrică şi la costurile reale, suficient de
frecvent, astfel încât aceştia să aibă posibilitatea să îşi regularizeze
propriul consum de energie electrică. Informaţiile respective sunt comunicate
la intervale de timp corespunzătoare, ţinându-se seama de capacitatea
echipamentelor de măsurare ale clientului şi de produsul energetic în cauză.
Furnizorul acordă astfel de facilităţi luând în considerare în mod
corespunzător raportul eficienţă-cost al acestor măsuri. Nu se pot percepe
costuri suplimentare în sarcina consumatorilor pentru acest serviciu;
___________
Litera h^9) a fost introdusă prin punctul 32. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
h10) să primească un decont final de regularizare
a tuturor obligaţiilor de plată, în termen de maximum 42 de zile de la
schimbarea furnizorului.
___________
Litera h^10) a fost introdusă prin punctul 32. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
i) să încheie contracte cu mai mulţi furnizori
de energie în acelaşi timp, pentru un singur loc de consum, drept ce le revine
exclusiv clienţilor noncasnici de mari dimensiuni, a căror putere maximă
aprobată prin avizul tehnic de racordare este stabilită prin reglementările
ANRE;
j) să supună soluţionării autorităţii competente
divergenţele rezultate din derularea contractelor încheiate în sectorul
energiei electrice, în baza unor proceduri elaborate de autoritatea competentă;
k) să beneficieze de serviciile unui mediator,
în condiţiile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi
organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare,
în vederea soluţionării extrajudiciare a litigiilor apărute pe piaţa de energie
electrică;
l) să denunţe unilateral contractul de
furnizare, în condiţiile art. 58 alin. (3).
(2) Procedura prevăzută la alin. (1) lit. h)
stabileşte în principal etapele procesului de schimbare a furnizorului,
modalitatea de stingere a obligaţiilor de plată datorate de clientul final
furnizorului ce urmează a fi schimbat, datele ce pot fi solicitate de clientul
final sau de noul furnizor în procesul de schimbare, precum şi operatorii
economici care sunt obligaţi să le furnizeze.
(3) Procedura prevăzută la alin. (1) lit. h)
trebuie să garanteze unui client care doreşte să schimbe furnizorul, cu
respectarea condiţiilor contractuale, că această schimbare se poate realiza în
termen de 3 săptămâni de la iniţierea acesteia.
Dreptul clienţilor finali de alegere a
tarifelor
Art.
63. - (1) Clienţii finali prevăzuţi la art. 55 alin. (1) au
dreptul să opteze pentru oricare dintre tarifele reglementate aplicabile
categoriei din care fac parte sau să beneficieze de serviciul universal, în
condiţiile stabilite prin reglementările ANRE.
(2) Clienţii casnici au dreptul de a opta pentru
orice modalitate de plată pe care furnizorul o pune la dispoziţie.
(3) Clienţii finali nu mai pot reveni la tarife
reglementate dacă şi-au exercitat dreptul de eligibilitate.
Protecţia clienţilor vulnerabili
Art.
64. - (1) Clienţii vulnerabili beneficiază de facilităţi privind asigurarea
serviciului de furnizare a energiei electrice şi de acces la reţea.
(2) Tipurile de facilităţi pentru fiecare dintre
categoriile de clienţi vulnerabili, cu excepţia măsurilor de natură financiară,
precum şi modalităţile de implementare a acestora se stabilesc de către ANRE.
(3) Este interzisă deconectarea de la reţeaua
electrică a clienţilor vulnerabili inclusiv în situaţii de criză de energie.
Răspunderi
Art.
91. - Încălcarea
prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea disciplinară, civilă,
contravenţională sau penală, după caz, a persoanelor vinovate.
Infracţiuni
Art.
92. - (1) Deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcţionării
echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără
drept a componentelor instalaţiilor energetice constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Executarea sau folosirea de instalaţii
clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor
de măsurare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni
la 3 ani sau cu amendă.
(3) În cazul în care infracţiunile prevăzute la
alin. (1) şi (2) sunt săvârşite de un salariat al unui titular de licenţă,
limitele speciale se majorează cu jumătate.
(4) Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin.
(1) şi (2) se pedepseşte.
Contravenţii
Art.
93. - (1) Constituie contravenţii următoarele fapte:
2. proiectarea, executarea şi verificarea
instalaţiilor electrice fără atestat şi/sau autorizaţie;
3. nerespectarea normelor tehnice emise de către
ANRE;
7. nefurnizarea/neprezentarea datelor,
documentelor şi/sau a informaţiilor solicitate în termenele stabilite de ANRE
sau furnizarea/prezentarea incompletă ori eronată a acestora, precum şi/sau
nerealizarea măsurilor dispuse de aceasta;
14. sistarea nejustificată a alimentării cu
energie electrică a clienţilor;
16. nerespectarea prevederilor clauzelor
obligatorii din contractele-cadru emise de ANRE;
17. nerespectarea prevederilor legale privind
schimbarea furnizorului de energie electrică;
20. nerespectarea de către furnizorul de ultimă
instanţă a obligaţiei de a asigura serviciul universal clienţilor, conform
dispoziţiilor prezentului titlu;
24. practicarea de preţuri sau tarife neaprobate
de către ANRE, pentru activităţile reglementate;
25. nerespectarea reglementărilor emise de ANRE
privind stabilirea preţurilor şi tarifelor;
28. refuzul clienţilor finali de a permite
accesul la grupurile de măsurare, precum şi la instalaţiile aflate în
patrimoniu şi/sau în gestiunea operatorului de distribuţie ori a operatorului
de transport şi de sistem;
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se
sancţionează astfel:
1. în cazul persoanelor fizice, după cum
urmează:
a) cu amendă de la 1.000 lei până la 2.000 lei,
pentru cele prevăzute la pct. 2, 11, 13, pct.
26-31;
b) cu amendă de la 2.000 lei până la 4.000 lei,
pentru cele prevăzute la pct. 3-7, 9, 12, pct.
14-17, 21, 24 şi25;
c) cu amendă de la 4.000 lei până la 8.000 lei,
pentru cele prevăzute la pct. 8, 18 şi 36;
d) cu amendă de la 20.000 lei până la 50.000
lei, pentru cele prevăzute la punctele 41 şi 42.
___________
Litera d) a fost introdusă prin punctul 35. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
2. în cazul persoanelor juridice, după cum
urmează:
a) cu amendă de la 8.000 lei până la 200.000
lei, pentru cele prevăzute la pct. 2, 6, 7, 9, 11-14, 16, 17, 23,25, 27-31, 39, 40 şi 44;
___________
Litera a) a fost modificată prin punctul 36. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
b) cu amendă de la 8.000 lei până la 250.000
lei, pentru cele prevăzute la pct. 1, 3-5, 8, 10, 15, 18, 20-22,26 şi 36;
___________
Litera b) a fost modificată prin punctul 36. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
c) cu amendă de la 200.000 lei până la 400.000
lei, pentru cele prevăzute la pct. 24, 32-35, 37, 38, 41 şi42;
___________
Litera c) a fost modificată prin punctul 36. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
d) cu amendă cuprinsă între 5%-10% din cifra de
afaceri anuală, pentru cea prevăzută la pct. 19 şi 43.
___________
Litera d) a fost modificată prin punctul 36. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
Art.
99. - Activităţile în
sectorul gazelor naturale trebuie să se desfăşoare pentru realizarea
următoarelor obiective de bază:
b) asigurarea continuităţii şi a siguranţei în
alimentarea cu gaze naturale a clienţilor;
c) protejarea intereselor legitime ale
clienţilor finali de gaze naturale;
f) transparenţa preţurilor şi a tarifelor
reglementate în sectorul gazelor naturale;
i) asigurarea accesului nediscriminatoriu la
sursele de gaze naturale;
Art.
100. - În sensul
prezentului titlu, următorii termeni şi expresii se definesc după cum urmează:
23. client casnic - clientul care cumpără gaze
naturale pentru consumul casnic propriu;
24. client eligibil - clientul care este liber să
cumpere gaze naturale de la un furnizor ales de acesta;
25. client final - clientul care cumpără gaze
naturale pentru uz propriu;
29. client vulnerabil - clientul final aparţinând
unei categorii de clienţi casnici care, din motive de vârstă, sănătate sau
venituri reduse, se află în risc de marginalizare socială şi care, pentru prevenirea
acestui risc, beneficiază de măsuri de protecţie socială, inclusiv de natură
financiară. Măsurile de protecţie socială, precum şi criteriile de
eligibilitate pentru acestea se stabilesc prin acte normative;
45. furnizor de ultimă instanţă - furnizorul
desemnat de autoritatea competentă pentru a presta serviciul de furnizare în
condiţii specifice reglementate;
Art.
143. - (1) Furnizorul de gaze naturale are, în principal, următoarele obligaţii:
a) să încheie contracte de achiziţie a gazelor
naturale, astfel încât să asigure acoperirea consumului pentru clienţii săi;
b) să plătească contravaloarea gazelor naturale
achiziţionate, conform contractelor încheiate;
c) să desfăşoare activitatea de furnizare a
gazelor naturale pe bază de contracte comerciale încheiate conform
reglementărilor ANRE;
d) să respecte standardele de performanţă pentru
activitatea de furnizare a gazelor naturale;
e) să pună prompt şi în mod gratuit la
dispoziţia clienţilor finali datele relevante privind consumul, utilizând la
cererea acestora formatul de prezentare uşor de înţeles, armonizat la nivel
naţional, stabilit de către ANRE;
f) să înfiinţeze puncte unice de contact pentru
informarea clienţilor finali cu privire la drepturile acestora, la legislaţia
în vigoare şi la căile de soluţionare a litigiilor în cazul unor cereri,
plângeri, sesizări, reclamaţii sau contestaţii. Punctul unic de contact este
constituit dintr-un punct central care coordonează punctele de informare
regională/locală, ce sunt uşor accesibile, iar în cazul clienţilor casnici
acestea să fie situate la distanţă de maximum 50 km de locul de consum şi să
ofere clienţilor finali informaţii în mod gratuit;
g) să permită clienţilor, în mod gratuit,
schimbarea efectivă a furnizorului de gaze naturale în termen de 21 de zile de
la data solicitării şi să transmită acestora un decont final de lichidare, în
termen de maximum 42 de zile de la schimbarea furnizorului;
h) să încheie cu clienţii finali contracte care
prevăd condiţii contractuale echitabile şi cel puţin informaţiile prevăzute la
art. 145 alin. (4) lit. b) şi să transmită gratuit clientului
final o copie a contractului înainte de încheierea sau confirmarea încheierii
acestuia. Atunci când contractul este încheiat prin intermediari, informaţiile
prevăzute la art. 145 alin. (4) lit. b) sunt oferite, de
asemenea, înainte de încheierea contractului;
i) să notifice clienţii finali în mod
corespunzător cu privire la orice intenţie de modificare a clauzelor
contractuale, precum şi cu privire la orice majorare a preţului/tarifului
practicat, după caz, în mod direct şi în timp util, dar nu mai târziu de
sfârşitul primei perioade normale de facturare care urmează intrării în vigoare
a majorării, într-un mod transparent şi uşor de înţeles;
j) să informeze clienţii finali, în momentul
notificării prevăzute la lit. i), cu privire la dreptul de a denunţa
contractul, în cazul în care nu acceptă noile condiţii notificate;
k) să transmită clienţilor finali informaţii
transparente privind preţurile/tarifele practicate, după caz, precum şi privind
condiţiile generale de acces şi de utilizare a serviciilor oferite de către
acesta;
l) să pună la dispoziţia clienţilor finali o
gamă largă de modalităţi de plată, care nu creează discriminări nejustificate
între clienţi. Sistemele de plată anticipată trebuie să fie echitabile şi să
reflecte în mod adecvat consumul probabil. Orice diferenţă în ceea ce priveşte
clauzele şi condiţiile sistemelor de plată trebuie să reflecte costurile
suportate cu aceste sisteme de plată diferite. Condiţiile generale trebuie să
fie echitabile şi transparente, prezentate într-un limbaj clar şi uşor de
înţeles, şi nu includ bariere necontractuale în calea exercitării drepturilor
clienţilor, ca de exemplu documentaţia contractuală excesivă;
m) să nu utilizeze practici comerciale incorecte
sau înşelătoare;
n) să ofere clienţilor finali un standard
ridicat de servicii şi de soluţionare a plângerilor;
o) să informeze clienţii racordaţi la
obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale cu privire la drepturile
lor de a fi alimentaţi cu gaze naturale de o calitate specificată, la preţuri
rezonabile, conform prevederilor legale în vigoare;
p) să informeze corespunzător clienţii finali cu
privire la consumul lor efectiv de gaze naturale şi la costurile reale
aferente, suficient de frecvent astfel încât aceştia să aibă posibilitatea să
îşi ajusteze propriul consum de gaze naturale. Aceste informaţii se comunică la
intervale de timp corespunzătoare, ţinându-se cont de capacitatea
echipamentelor de măsurare ale clientului final şi de raportul cost-beneficiu
al acestor măsuri, fără să se perceapă clienţilor finali costuri suplimentare
pentru acest serviciu;
q) să înmagazineze gaze naturale la nivelurile
necesare pentru asigurarea continuităţii în alimentarea cu gaze naturale a
clienţilor săi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
___________
Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 76. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
Art.
145. - (1) Clienţii finali au obligaţia să achite facturile reprezentând
contravaloarea serviciilor prestate de către furnizorul/operatorul sistemului,
în termenul şi în condiţiile prevăzute în contractul încheiat cu acesta.
(2) Pentru neîndeplinirea obligaţiilor
contractuale, altele decât obligaţia de plată a clientului final, partea în
culpă plăteşte celeilalte părţi daune-interese până la acoperirea integrală a
prejudiciului cauzat, în conformitate cu prevederile stipulate în contract.
(3) În cazul intervenţiei asupra unui sistem din
sectorul gazelor naturale, inclusiv asupra unei instalaţii de utilizare, care
pune în pericol siguranţa alimentării cu gaze naturale, operatorul
sistemului/instalaţiei este îndreptăţit să întrerupă alimentarea, în
conformitate cu reglementările specifice ale ANRE. În cazul constatării,
conform prevederilor legale în vigoare, a unor acţiuni menite să denatureze în
orice fel indicaţiile echipamentelor de măsurare sau să sustragă gaze naturale
prin ocolirea echipamentelor de măsurare, furnizorul este îndreptăţit să
solicite clientului final constituirea de garanţii financiare pentru o perioadă
de consum echivalent de maximum un an. Refuzul constituirii acestor garanţii dă
dreptul furnizorului să solicite operatorului de transport/distribuţie
întreruperea alimentării clientului final.
___________
Alineatul (3) a fost modificat prin punctul 77. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
(4) Clienţii finali de gaze naturale au
următoarele drepturi:
a) să aibă acces la obiectivele/sistemele din
sectorul gazelor naturale în condiţiile legii şi să fie informaţi, atunci când
sunt racordaţi la acestea, cu privire la drepturile lor de a fi alimentaţi cu
gaze naturale de o calitate specificată, la preţuri rezonabile, conform prevederilor
legale în vigoare;
b) fără a aduce atingere Legii nr.
193/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2014, să încheie cu
furnizorul de gaze naturale un contract care să prevadă condiţii/clauze
contractuale echitabile şi care să conţină cel puţin următoarele informaţii:
(i) identitatea şi adresa furnizorului;
(ii) serviciile oferite, calitatea serviciilor
oferite, precum şi termenul de începere a derulării contractului, respectiv
termenul prevăzut pentru începerea alimentării iniţiale cu gaze naturale, după
caz;
(iii) tipurile serviciilor de mentenanţă oferite,
după caz, prin contract;
(iv) mijloacele prin care se pot obţine informaţii
actualizate privind toate preţurile/tarifele aplicabile, inclusiv cele pentru
mentenanţă, după caz;
(v) durata contractului, condiţiile de
reînnoire/prelungire şi de întrerupere a serviciilor şi a contractului şi dacă
este recunoscut dreptul de a denunţa cu titlu gratuit contractul;
(vi) eventualele compensaţii/despăgubiri şi
modalitatea de rambursare aplicabilă în cazul nerespectării calităţii
serviciilor prevăzute în contract, inclusiv în cazul facturării inexacte şi
realizate cu întârziere;
(vii) modalităţile de iniţiere a procedurilor de
soluţionare a litigiilor în conformitate cu lit. j);
(viii) informaţii privind drepturile clienţilor,
inclusiv privind soluţionarea plângerilor şi toate informaţiile menţionate la
lit. b) comunicate în mod clar prin intermediul facturilor sau pe paginile de
internet ale acestor operatori economici;
c) să primească gratuit de la furnizorul de gaze
naturale o copie a contractului care să conţină cel puţin informaţiile
prevăzute la lit. b) înainte de încheierea sau confirmarea încheierii acestuia.
Atunci când contractul este încheiat prin intermediari, informaţiile prevăzute
la lit. b) se primesc, de asemenea, înainte de încheierea contractului;
d) să solicite furnizorului/operatorului de
sistem modificarea şi completarea contractului încheiat cu acesta, atunci când
apar elemente noi ori când consideră necesară detalierea sau completarea unor
clauze contractuale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
e) să fie notificaţi în mod corespunzător cu
privire la orice intenţie de modificare a contractului, precum şi cu privire la
orice majorare a preţului/tarifului, în mod direct şi în timp util, dar nu mai
târziu de sfârşitul primei perioade normale de facturare care urmează intrării
în vigoare a majorării, într-un mod transparent şi uşor de înţeles, precum şi
să fie informaţi, în momentul notificării, cu privire la dreptul de a denunţa
contractul, în cazul în care nu acceptă noile condiţii;
f) să denunţe contractul în cazul în care nu
acceptă noile condiţii notificate de către furnizorul de gaze naturale;
g) să li se pună la dispoziţie o gamă largă de
modalităţi de plată, care să le permită să îşi îndeplinească obligaţiile de
plată a facturii, obligaţii de plată prevăzute în contract şi care nu creează
discriminări nejustificate între clienţi. Sistemele de plată anticipată trebuie
să fie echitabile şi să reflecte în mod adecvat consumul probabil. Orice
diferenţă în ceea ce priveşte clauzele şi condiţiile sistemelor de plată
trebuie să reflecte costurile suportate de către furnizor pentru diferitele
sisteme de plată. Condiţiile generale trebuie să fie echitabile şi
transparente, prezentate într-un limbaj clar şi uşor de înţeles, şi nu trebuie
să includă bariere necontractuale în calea exercitării drepturilor clienţilor,
ca de exemplu documentaţia contractuală excesivă. Clienţii sunt protejaţi
împotriva practicilor comerciale incorecte sau înşelătoare;
h) să îşi schimbe furnizorul în mod gratuit, cu
respectarea condiţiilor/clauzelor contractuale, în termen de 21 de zile de la
data solicitării, conform unei proceduri aprobate de ANRE, care stabileşte în
principal etapele procesului de schimbare a furnizorului, modalitatea de
stingere a obligaţiilor de plată datorate de clientul final furnizorului ce
urmează a fi schimbat, datele ce pot fi solicitate de clientul final sau de
noul furnizor în procesul de schimbare, precum şi operatorii de sistem care
sunt obligaţi să le furnizeze;
i) să primească un decont final de lichidare,
după schimbarea furnizorului de gaze naturale, în termen de maximum 42 de zile
de la schimbarea furnizorului;
j) să beneficieze de proceduri transparente,
simple şi la cele mai mici costuri de soluţionare a plângerilor. Toţi clienţii
finali au dreptul la un standard ridicat de servicii şi de soluţionare a plângerilor
de către furnizorul lor de gaze naturale. Astfel de proceduri de soluţionare
extrajudiciară a litigiilor trebuie să permită soluţionarea corectă şi promptă
a acestora, în termen de maximum 90 de zile, şi să prevadă, în toate cazurile
justificate, un sistem de rambursare şi/sau de compensare; aceste proceduri ar
trebui să respecte, atunci când este posibil, principiile enunţate în
Recomandarea 98/257/CE; aceste proceduri se elaborează cu respectarea unei
proceduri-cadru emise de ANRE;
k) să primească informaţii transparente privind
preţurile/tarifele aplicabile, precum şi privind condiţiile generale de acces
şi de utilizare a serviciilor oferite de către furnizorul de gaze naturale;
l) să solicite furnizorului întreruperea
furnizării gazelor naturale, în cazul în care întreruperea este legată de
funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor clientului final sau ale
operatorului de sistem;
m) să solicite furnizorului/operatorului de
sistem ca atunci când sunt constatate deficienţe tehnice să ia măsuri pentru
asigurarea parametrilor de siguranţă în aprovizionarea cu gaze naturale;
n) să solicite şi să primească penalităţile
suportate de către furnizorul/operatorul de sistem pentru neîndeplinirea
obligaţiilor, în conformitate cu prevederile standardelor de performanţă;
o) să solicite şi să primească, fără să li se
perceapă costuri suplimentare pentru acest serviciu, toate datele relevante
privind propriul consum sau să împuternicească orice furnizor licenţiat, pe
baza unui acord explicit şi gratuit, să aibă acces la datele de măsurare,
operatorul de sistem responsabil de gestionarea acestor date având obligaţia să
le furnizeze acestuia. ANRE asigură accesul la datele privind consumul
clienţilor finali, stabilind, în vederea utilizării cu titlu opţional, un
format de prezentare a acestor date, uşor de înţeles, armonizat la nivel
naţional, precum şi modalitatea de acces a clienţilor finali şi a furnizorilor
la acestea;
p) să fie informaţi corespunzător cu privire la
consumul lor efectiv de gaze naturale şi la costurile reale aferente, suficient
de frecvent astfel încât să aibă posibilitatea să îşi ajusteze propriul consum
de gaze naturale. Aceste informaţii sunt comunicate de furnizor la intervale de
timp corespunzătoare, ţinându-se cont de capacitatea echipamentelor de măsurare
ale clientului final şi de raportul cost-beneficiu al acestor măsuri, fără ca
acesta să perceapă clienţilor finali costuri suplimentare pentru acest
serviciu.
___________
Alineatul (4) a fost modificat prin punctul 78. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
(5) Clienţii finali nu au dreptul să vândă gazele
naturale.
Obligaţiile şi drepturile operatorului pieţei
de gaze naturale
Art.
146. - (1) Operatorul pieţei de gaze naturale este persoana juridică titulară de
licenţă care asigură administrarea pieţelor centralizate de gaze naturale, cu
excepţia pieţei de echilibrare, în vederea tranzacţionării de gaze naturale pe
termen scurt, mediu şi lung, conform reglementărilor emise de autoritatea competentă.
(2) Operatorului pieţei de gaze naturale nu îi
este permisă divulgarea informaţiilor legate de tranzacţiile de gaze naturale
pe care le deţine, obţinute pe parcursul activităţii sale, altfel decât în
condiţiile legii.
(3) Preţurile stabilite pe pieţele centralizate
de gaze naturale se fac publice conform reglementărilor ANRE.
Art.
178. - (1) Sistemul de preţuri şi tarife pentru gazele naturale este conceput
astfel încât să asigure:
a) apropierea de valoarea de piaţă a
combustibililor alternativi, promovarea competiţiei pe piaţa gazelor naturale,
diversificarea surselor de alimentare cu gaze naturale şi mărirea siguranţei
furnizării;
b) recuperarea costurilor efectuate într-o
manieră prudentă, aferente activităţilor reglementate, asigurarea unei rate
rezonabile a rentabilităţii pentru capitalul investit în activităţile
reglementate, stimularea dezvoltării capacităţilor de producţie, transport,
înmagazinare, distribuţie a gazelor naturale şi a terminalului GNL, atât pe
termen scurt, cât şi pe termen lung;".
___________
Litera b) a fost modificată prin punctul 95. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
c) economisirea de energie la clienţii finali;
d) îmbunătăţirea calităţii gazelor naturale şi a
serviciilor prestate clienţilor.
(2) Principiile care stau la baza elaborării
reglementărilor privind sistemele de preţuri şi tarife pentru activităţile
reglementate sunt următoarele:
a) preţurile şi tarifele reglementate se
stabilesc pe baza metodologiilor aprobate şi publicate de autoritatea
competentă;
___________
Litera a) a fost modificată prin punctul 96. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
a1) metodologiile de stabilire a preţurilor şi
tarifelor reglementate se aplică nediscriminatoriu, au la bază criterii
obiective şi transparente şi sunt supuse procesului de consultare publică
înainte de aprobarea lor;
___________
Litera a^1) a fost introdusă prin punctul 97. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
b) stimularea utilizării eficiente a gazelor
naturale, asigurarea calităţii serviciilor, asigurarea puterii calorice a
gazelor naturale, promovarea concurenţei pe piaţa gazelor naturale şi protecţia
intereselor clienţilor;
c) prevenirea speculaţiilor şi a
comportamentelor speculative pe piaţa gazelor naturale;
d) încurajarea trecerii cererii din perioada de
vârf de consum în perioadele de consum redus.
(3) Este interzisă recuperarea costurilor
corespunzătoare serviciului asigurat pentru o anumită categorie de clienţi
finali prin tarifele practicate altor categorii de clienţi finali.
(4) Este interzisă subvenţia încrucişată între
activităţile reglementate, precum şi între activităţile reglementate şi cele
nereglementate ale unui operator economic.
Activităţile aferente pieţei reglementate
Art.
179. - (1) Pe piaţa reglementată care cuprinde activităţile cu caracter de
monopol natural, activităţi aferente operării terminalului GNL, activităţile
conexe acestora şi furnizarea la preţ reglementat şi în baza contractelor-cadru,
sistemele de preţuri şi tarife se stabilesc de ANRE.
___________
Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 98. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
(2) Activităţile aferente pieţei reglementate
cuprind:
a) furnizarea gazelor naturale la preţ
reglementat şi în baza contractelor-cadru până la 31 decembrie 2014 pentru
clienţii noncasnici, cu excepţia cazului în care la această dată se constată
existenţa unei diferenţe semnificative între preţul de comercializare a
producţiei interne şi preţul european de import, care ar putea periclita
stabilitatea pieţei, situaţie în care termenul se prelungeşte până la 31
decembrie 2015;
b) furnizarea gazelor naturale la preţ
reglementat şi în baza contractelor-cadru până la 30 iunie 2021 pentru clienţii
casnici;
___________
Litera b) a fost modificată prin punctul 12.
din Ordonanţă de urgenţă nr. 35/2014 începând cu 20.12.2014.
c) furnizarea de ultimă instanţă a gazelor
naturale;
___________
Litera c) a fost modificată prin punctul 100. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
d) Abrogată prin punctul 101. din Lege nr.
127/2014 începând cu 04.10.2014.
e) transportul gazelor naturale;
f) transportul gazelor prin conductele de
alimentare din amonte, conform prevederilor condiţiilor de valabilitate a
licenţei;
g) înmagazinarea subterană a gazelor naturale;
h) stocarea gazelor naturale în conductă;
i) distribuţia gazelor naturale şi a
biogazului/biometanului;
j) activităţile conexe desfăşurate de către operatorii
licenţiaţi.
k) activităţile aferente operării terminalului
GNL.
___________
Litera k) a fost introdusă prin punctul 102. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
(3) Calendarul de eliminare treptată a preţurilor
reglementate pentru clienţii finali cu începere de la 1 decembrie 2012 pentru
clienţii noncasnici, respectiv din 1 iulie 2013 pentru clienţii casnici este
stabilit de către Guvern, în conformitate cu graficul de eşalonare a preţurilor
producătorilor, propus de ANRE şi ANRM, ţinând seama de posibilele efecte
negative ale eliminării preţurilor reglementate, astfel încât acestea să fie
cât mai puţin resimţite de clienţi.
(4) Pentru activităţile aferente pieţei
reglementate, preţurile şi tarifele se stabilesc pe baza metodologiilor
aprobate şi publicate de către ANRE.
(5) Metodologiile de reglementare a preţurilor şi
tarifelor se aprobă de ANRE, după informarea şi consultarea tuturor părţilor
interesate.
___________
Pus în aplicare prin Metodologie din
21/05/2014 începând cu 01.08.2014.
(6) Ordinul de aprobare a preţurilor şi tarifelor
reglementate în sectorul gazelor naturale, precum şi ordinul de aprobare a
metodologiilor de reglementare a acestora se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I. Ordinul de aprobare a preţurilor şi tarifelor reglementate
în sectorul gazelor naturale va conţine inclusiv data intrării în vigoare a
acestora.
(7) ANRE monitorizează anual rezultatele
calendarului de eliminare treptată a preţurilor reglementate pentru clienţii
finali şi propune Guvernului, după caz, valorificarea producţiei interne a
gazelor naturale pe piaţa internă până la finalizarea calendarului aprobat.
___________
Alineatul (7) a fost modificat prin punctul 103.
din Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
___________
Pus în aplicare prin Ordin nr. 39/2013 începând
cu 01.07.2013.
Stabilirea structurilor de amestec
Art.
181. - (1) Pentru acoperirea necesarului de consum, clienţii finali au dreptul
să fie alimentaţi cu gaze naturale în amestec intern/import, conform
structurilor avizate/stabilite de către ANRE.
(3) ANRE poate stabili:
a) până la 31 decembrie 2014, respectiv până la
31 decembrie 2015, în condiţiile art. 179 alin. (2) lit. a), o
structură specifică de amestec import/intern pentru cantitatea de gaze naturale
destinată consumului clienţilor casnici şi producătorilor de energie termică,
numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie
termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată
consumului populaţiei, şi o structură specifică de amestec import/intern pentru
cantitatea de gaze naturale destinată consumului clienţilor noncasnici, cu
excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale
utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în
centralele termice destinată consumului populaţiei;
b) începând cu 1 ianuarie 2015, respectiv cu 1
ianuarie 2016, în condiţiile art. 179 alin. (2) lit. a), şi până la 30 iunie
2021, în condiţiile art. 179 alin. (2) lit. b), o structură specifică de
amestec import/intern pentru cantitatea de gaze naturale destinată consumului
clienţilor casnici şi clienţilor noncasnici, producători de energie termică,
numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie
termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate
consumului populaţiei.
___________
Litera b) a fost modificată prin punctul 13.
din Ordonanţă de urgenţă nr. 35/2014 începând cu 20.12.2014.
(4) În vederea asigurării suportabilităţii
costurilor legate de factura energetică, în special a celor legate de
încălzirea populaţiei, stabilirea structurii de amestec import/intern şi
aprobarea preţului final reglementat pentru clienţii casnici vor avea în vedere
şi premisele considerate la stabilirea datelor pentru eliminarea preţurilor
reglementate către această categorie de clienţi.
(5) Preţul de achiziţie a gazelor naturale din
producţia internă pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică,
numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie
termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate
consumului populaţiei se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea
ministerului de resort, în concordanţă cu prevederile Calendarului de eliminare
treptată a preţurilor reglementate pentru clienţii finali.
___________
Alineatul (5) a fost modificat prin punctul 14.
din Ordonanţă de urgenţă nr. 35/2014 începând cu 20.12.2014.
Art.
193. - (1) Deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcţionării
echipamentului de măsurare a consumului de gaze naturale furnizate constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Executarea sau folosirea de instalaţii
clandestine în scopul racordării directe la sistemul de alimentare cu gaze
naturale sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracţiune
şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) În cazul în care infracţiunile prevăzute la
alin. (1) şi (2) sunt săvârşite de un salariat al unui titular de licenţă,
limitele speciale se majorează cu jumătate.
(4) Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin.
(1) şi (2) se pedepseşte.
Contravenţii
Art.
194. - Constituie
contravenţii la normele privind desfăşurarea activităţilor în sectorul gazelor
naturale următoarele fapte:
1. proiectarea, avizarea, execuţia, recepţia,
punerea în funcţiune şi/sau exploatarea de lucrări noi, modificări, extinderi
sau revizii ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale de către persoane
fizice sau juridice neautorizate;
2. proiectarea şi/sau execuţia de lucrări noi,
modificări, extinderi ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale fără
obţinerea acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor necesare şi/sau fără
respectarea restricţiilor/condiţiilor stabilite prin acestea;
3. proiectarea şi/sau execuţia de lucrări noi,
modificări, extinderi ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale, cu
încălcarea reglementărilor tehnice emise în domeniu;
4. avizarea documentaţiilor tehnice pentru
execuţia, recepţia şi/sau punerea în funcţiune de lucrări noi, modificări,
extinderi ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale, care nu corespund
cerinţelor reglementărilor tehnice în vigoare;
5. execuţia de lucrări noi, modificări,
extinderi ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale, cu încălcarea
prevederilor art. 104, 105 şi 151;
6. execuţia de lucrări noi, modificări,
extinderi ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale fără documentaţie
tehnică de execuţie verificată, conform prevederilor legale;
7. execuţia de lucrări noi, modificări,
extinderi ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale, excluzând
instalaţiile de utilizare de orice fel, fără urmărirea acestora de către un
operator licenţiat;
8. utilizarea de echipamente, instalaţii,
aparate, produse şi procedee neconforme cu reglementările tehnice în vigoare;
9. utilizarea/exploatarea de instalaţii,
echipamente şi aparate care nu au verificările metrologice şi/sau
verificările/reviziile tehnice în termen de valabilitate, conform
reglementărilor în vigoare;
10. efectuarea, fără acordul operatorului
licenţiat, a oricăror lucrări, operaţii, manevre sau intervenţii, de orice
natură, la conductele, aparatele, echipamentele, instalaţiile de măsurare şi
accesoriile, aferente obiectivelor/sistemelor de producţie,
înmagazinare/stocare, transport sau distribuţie a gazelor naturale;
11. recepţia, punerea în funcţiune şi/sau
exploatarea obiectivelor/sistemelor/instalaţiilor/echipamentelor din sectorul
gazelor naturale pentru care nu au fost întocmite documentele prevăzute de
reglementările în vigoare şi/sau pentru care nu au fost obţinute autorizaţiile
necesare;
12. neîndeplinirea şi/sau îndeplinirea
necorespunzătoare a condiţiilor de valabilitate ale autorizaţiilor prevăzute la
art. 119 pct. 1, altele decât cele menţionate în cuprinsul
prezentului articol;
13. neîndeplinirea şi/sau îndeplinirea
necorespunzătoare a condiţiilor de valabilitate ale autorizaţiilor/licenţelor
precizate la art. 119 pct. 2 şi 3, altele decât
cele menţionate în cuprinsul prezentului articol;
14. nerespectarea prevederilor regulamentelor
privind accesul şi/sau racordarea la depozitele de înmagazinare subterană a gazelor
naturale, sistemele de transport/distribuţie şi/sau la conductele de alimentare
din amonte;
15. nerespectarea contractelor-cadru aprobate de
către ANRE;
16. nerespectarea prevederilor standardelor de
performanţă din sectorul gazelor naturale;
17. întreruperea sau întârzierea nejustificată a
alimentării cu gaze naturale;
18. refuzul nejustificat al accesului/racordării
solicitanţilor la conductele de alimentare din amonte, la sistemul de
transport, la sistemul de distribuţie sau la depozitele de înmagazinare a
gazelor naturale;
19. revânzarea gazelor naturale de către clienţii
finali;
26. nerespectarea normelor privind zonele de
protecţie şi siguranţă, stabilite conform legii;
27. nerespectarea reglementărilor comerciale
aprobate de ANRE, inclusiv a metodologiilor privind preţurile şi tarifele;
28. nerespectarea reglementărilor privind
separarea legală şi/sau contabilă a activităţilor reglementate în sectorul
gazelor naturale;
29. desfăşurarea oricăror activităţi comerciale şi/sau
prestări de servicii fără a deţine licenţa/autorizaţia necesară, emisă conform
prevederilor prezentului titlu şi reglementărilor elaborate în temeiul
acestuia;
30. nerespectarea prevederilor legale privind
schimbarea furnizorului de gaze naturale;
31. nerespectarea prevederilor legale privind
măsurarea gazelor naturale;
32. nerespectarea cerinţelor de raportare a
informaţiilor prevăzute de reglementările în vigoare, inclusiv în regulamentele
europene;
33. nerespectarea prevederilor privind informarea
consumatorilor de gaze naturale;
34. nerespectarea prevederilor reglementărilor
tehnice emise/aprobate de ANRE;
35. nerespectarea de către operatorul de
transport şi de sistem a prevederilor privind condiţiile de acces la reţelele
pentru transportul gazelor naturale, prevăzute de regulamentele europene;
351. neîndeplinirea şi/sau îndeplinirea
necorespunzătoare de către producătorii de gaze naturale din România, afiliaţii
acestora, precum şi furnizorii licenţiaţi a obligaţiilor prevăzute la art.
177 alin. (31) şi (32);
___________
Punctul 35^1. a fost introdus prin punctul 2. din
Ordonanţă de urgenţă nr. 35/2014 începând cu 24.06.2014.
36. nerespectarea de către operatorul de
transport şi de sistem a prevederilor referitoare la mecanismele de alocare a
capacităţii şi a procedurilor de gestionare a congestiilor, prevăzute de
regulamentele europene;
361. nerespectarea de către operatorul de
transport şi de sistem a cerinţelor prevăzute în regulamentele europene, altele
decât cele menţionate la pct. 35 şi 36;
___________
Punctul 36^1. a fost introdus prin punctul 105. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
37. nerespectarea cerinţelor privind transparenţa
prevăzute în reglementările ANRE, precum şi în regulamentele europene;
___________
Punctul 37. a fost modificat prin punctul 106. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
38. nefurnizarea sau furnizarea incompletă de
către operatorul de transport şi de sistem a informaţiilor necesare utilizatorilor
de reţea pentru luarea de măsuri corective oportune în vederea evitării
dezechilibrelor;
39. nerespectarea ordinelor şi deciziilor ANRE,
altele decât cele prevăzute în cuprinsul prezentului articol;
40. nerespectarea prevederilor privind confidenţialitatea.
41. nerespectarea de către furnizor a destinaţiei
cantităţilor de gaze naturale achiziţionate din producţia internă, necesare
acoperirii consumului pe piaţa reglementată, în condiţiile prezentei legi.
___________
Punctul 41. a fost introdus prin punctul 107. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
Sancţiuni
Art.
195. - (1) Contravenţiile prevăzute la art. 194 se sancţionează
astfel:
1. în cazul în care au fost săvârşite de către
persoane fizice:
a) cu amendă de la 2.000 lei la 6.000 lei, cele
de la pct. 9, 20 şi 21;
b) cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei, cele
de la pct. 2, 3, 8, 22 şi 34;
c) cu amendă de la 6.000 lei la 15.000 lei, cele
de la pct. 4, 10, 26 şi 40;
2. în cazul în care au fost săvârşite de către
persoane juridice:
a) cu amendă de la 7.000 lei la 15.000 lei, cele
de la pct. 1, 2, 9, 12, 20, 22 şi 33;
b) cu amendă de la 15.000 lei la 25.000 lei,
cele de la pct. 3, 6, 8, 15, 16, 19, 21, 23, 30, 34 şi 41;
___________
Litera b) a fost modificată prin punctul 108. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
c) cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei,
cele de la pct. 4, 5, 7, 10, 11, 13, 14, 17, 18, 24, 26, 27, 29, 31, 32, 39 şi
40;
d) cu amendă de 500.000 lei, cele de la pct. 25,
28, 36, 37 şi 38;
e) cu amendă cuprinsă între 5% şi 10% din cifra
de afaceri anuală, cele de la pct. 35 şi 361;
___________
Litera e) a fost modificată prin punctul 109. din
Lege nr. 127/2014 începând cu 04.10.2014.
f) cu amendă cuprinsă de la 50.000 lei la
100.000 lei, cea de la pct. 351.
___________
Litera f) a fost introdusă prin punctul 3. din
Ordonanţă de urgenţă nr. 35/2014 începând cu 24.06.2014.