PL-x nr. 237/2023 - Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.6/2023 pentru modificarea Legii nr.212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seis-mic al clădirilor - Adoptat 28 06 2023
«(3) Asociațiile de proprietari sau proprietarii, definiți conform prevederilor Legii nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, pot aplica pentru obținerea de credite garantate de stat în vederea reabilitării seismice a clădirilor. Statul garantează creditele de reabilitare seismică a clădirilor și achită dobânda aferentă acestor credite prin instituția mandatată de Ministerul Finanțelor. (4) De creditele garantate de stat pot beneficia asociațiile de proprietari sau proprietarii care locuiesc în imobile încadrate în clasele de risc seismic RsI și RsII.»
«(6) Înstrăinarea, în decurs de 5 ani de la îndeplinirea obligației prevăzute la alin. (4) lit. b), a spațiilor cu destinația de locuință din clădirile incluse în program și la care proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții au fost finanțate prin transferuri de la bugetul de stat prin program este condiționată de rambursarea integrală a sumelor alocate de la bugetul de stat, precum și a celor de la bugetele locale, calculate ca fiind cotă-parte din valoarea totală a investiției.»”