Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor
Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 297 din
17/04/2019
Obligaţiile administratorului, conducătorului
instituţiei, utilizatorului şi salariatului
a) să stabilească, prin dispoziţii scrise,
responsabilităţile şi modul de organizare pentru apărarea împotriva incendiilor
în unitatea sa, să le actualizeze ori de câte ori apar modificări şi să le
aducă la cunoştinţă salariaţilor, utilizatorilor şi oricăror persoane
interesate;
b) să asigure identificarea, evaluarea şi
implementarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor conform criteriilor
stabilite;
c) să solicite şi să obţină avizele şi
autorizaţiile de securitate la incendiu, prevăzute de lege, şi să asigure
respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestora;
d) să permită, în condiţiile legii, executarea
controalelor şi a inspecţiilor de prevenire împotriva incendiilor, să prezinte
documentele şi informaţiile solicitate şi să nu îngreuneze sau să
obstrucţioneze în niciun fel efectuarea acestora;
e) să permită alimentarea cu apă a
autospecialelor de intervenţie în situaţii de urgenţă;
f) să întocmească, să actualizeze permanent şi
să transmită inspectoratului lista cu substanţele periculoase, clasificate
potrivit legii, utilizate în activitatea sa sub orice formă, cu menţiuni
privind: proprietăţile fizico-chimice, codurile de identificare, riscurile pe
care le prezintă pentru sănătate şi mediu, mijloacele de protecţie recomandate,
metodele de intervenţie şi prim ajutor, substanţele pentru stingere,
neutralizare sau decontaminare;
g) să elaboreze instrucţiunile de apărare
împotriva incendiilor şi să stabilească atribuţiile ce revin salariaţilor la
locurile de muncă;
h) să verifice dacă salariaţii cunosc şi
respectă instrucţiunile necesare privind măsurile de apărare împotriva
incendiilor şi să verifice respectarea acestor măsuri semnalate corespunzător
prin indicatoare de avertizare de către persoanele din exterior care au acces
în unitatea sa;
i) să asigure constituirea, conform art.
12 alin. (2), cu avizul inspectoratului, a serviciului de urgenţă
privat, precum şi funcţionarea acestuia conform reglementărilor în vigoare ori
să încheie contract cu un alt serviciu de urgenţă voluntar sau privat, capabil
să intervină operativ şi eficace pentru stingerea incendiilor;
j) să solicite şi să obţină avizele de
înfiinţare şi pentru sectoarele de competenţă ale serviciului privat pentru
situaţii de urgenţă şi să asigure respectarea condiţiilor care au stat la baza
eliberării acestora;
k) să asigure întocmirea şi actualizarea
planurilor de intervenţie şi condiţiile pentru aplicarea acestora în orice
moment;
l) să permită, la solicitare, accesul forţelor
inspectoratului în unitatea sa în scop de recunoaştere, instruire sau de
antrenament şi să participe la exerciţiile şi aplicaţiile tactice de
intervenţie organizate de acesta;
m) să asigure utilizarea, verificarea,
întreţinerea şi repararea mijloacelor de apărare împotriva incendiilor cu
personal atestat, conform instrucţiunilor furnizate de proiectant;
n) să asigure pregătirea şi antrenarea
serviciului de urgenţă privat pentru intervenţie;
o) să asigure şi să pună în mod gratuit la
dispoziţie forţelor chemate în ajutor mijloacele tehnice pentru apărare
împotriva incendiilor şi echipamentele de protecţie specifice riscurilor care
decurg din existenţa şi funcţionarea unităţii sale, precum şi antidotul şi
medicamentele pentru acordarea primului ajutor;
p) să stabilească şi să transmită către
transportatorii, distribuitorii şi utilizatorii produselor sale regulile şi
măsurile de apărare împotriva incendiilor, specifice acestora, corelate cu
riscurile la utilizarea, manipularea, transportul şi depozitarea produselor
respective;
q) să informeze de îndată, prin orice mijloc,
inspectoratul despre izbucnirea şi stingerea cu forţe şi mijloace proprii a
oricărui incendiu, iar în termen de 3 zile lucrătoare să completeze şi să
trimită acestuia raportul de intervenţie;
r) să utilizeze în unitatea sa numai mijloace
tehnice de apărare împotriva incendiilor, certificate conform legii;
s) să îndeplinească orice alte atribuţii
prevăzute de lege privind apărarea împotriva incendiilor.
Art.
20. - Persoanele
fizice, asociaţiile familiale sau persoanele juridice care deţin părţi din
acelaşi imobil trebuie să colaboreze pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le
revin din prezenta lege, în vederea asigurării măsurilor de apărare împotriva
incendiilor pentru întregul imobil.
Art.
21. - Utilizatorul
are următoarele obligaţii principale:
a) să cunoască şi să respecte măsurile de
apărare împotriva incendiilor, stabilite de administrator, conducătorul
instituţiei, proprietar, producător sau importator, după caz;
b) să întreţină şi să folosească, în scopul
pentru care au fost realizate, dotările pentru apărarea împotriva incendiilor,
puse la dispoziţie de administrator, conducătorul instituţiei, proprietar,
producător sau importator;
c) să respecte normele de
apărare împotriva incendiilor, specifice activităţilor pe care le organizează
sau le desfăşoară;
d) să aducă la cunoştinţa administratorului,
conducătorului instituţiei sau proprietarului, după caz, orice defecţiune
tehnică ori altă situaţie care constituie pericol de incendiu.
Art.
22. - Fiecare
salariat are, la locul de muncă, următoarele obligaţii principale:
a) să respecte regulile şi măsurile de apărare
împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţă, sub orice formă, de administrator
sau de conducătorul instituţiei, după caz;
b) să utilizeze substanţele periculoase,
instalaţiile, utilajele, maşinile, aparatura şi echipamentele, potrivit
instrucţiunilor tehnice, precum şi celor date de administrator sau de
conducătorul instituţiei, după caz;
c) să nu efectueze manevre nepermise sau
modificări neautorizate ale sistemelor şi instalaţiilor de apărare împotriva
incendiilor;
d) să comunice, imediat după constatare,
conducătorului locului de muncă orice încălcare a normelor de apărare împotriva
incendiilor sau a oricărei situaţii stabilite de acesta ca fiind un pericol de
incendiu, precum şi orice defecţiune sesizată la sistemele şi instalaţiile de
apărare împotriva incendiilor;
e) să coopereze cu salariaţii desemnaţi de
administrator, după caz, respectiv cu cadrul tehnic specializat, care are
atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, în vederea realizării
măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
f) să acţioneze, în conformitate cu procedurile
stabilite la locul de muncă, în cazul apariţiei oricărui pericol iminent de
incendiu;
g) să furnizeze persoanelor abilitate toate
datele şi informaţiile de care are cunoştinţă, referitoare la producerea
incendiilor.