Legea nr. 211/2011 privind
regimul deşeurilor
Text actualizat la data de 17.01.2019
Art. 17.
- (1) Autorităţile
administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau,
după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv
asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, au următoarele
obligaţii
e) să implementeze, începând cu data de 1 ianuarie 2019, dar nu
mai târziu de data de 30 iunie 2019, cu respectarea prevederilor
Ordonanţei Guvernului nr.
21/1992 privind
protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, instrumentul economic «plăteşte pentru cât arunci», bazat pe cel
puţin unul dintre următoarele elemente:
(i) volum;
(ii) frecvenţă de colectare;
(iii) greutate;
(iv) saci de colectare personalizaţi;
f) să stabilească şi să aprobe, începând cu data de 1 ianuarie
2019, dar nu mai târziu de data de 30 iunie 2019, pentru
beneficiarii serviciului de salubrizare tarife distincte pentru gestionarea
deşeurilor prevăzute la lit. a), respectiv pentru gestionarea deşeurilor,
altele decât cele prevăzute la lit. a) şi sancţiunile aplicate în cazul în care
beneficiarul serviciului nu separă în mod corespunzător cele două fluxuri de
deşeuri;