Ordonanţa de urgenţă nr. 82/2016 pentru aprobarea
Statutului special al funcţiei publice specifice de inspector social şi pentru
modificarea şi completarea unor acte normative
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din
29/11/2016
Art.
19. - Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie
socială în perioada sezonului rece, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I nr. 629 din 2 septembrie 2011, aprobată prin Legea nr. 92/2012,
cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul
cuprins:
1. Articolul 33 va avea următorul
cuprins:
"Art. 33. - (2) Constituie contravenţie şi se
sancţionează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei următoarele fapte:
c) nerespectarea de către asociaţia de
proprietari/locatari a dispoziţiilor art. 20 alin. (1)-(4), art. 22 alin. (3)
şi art. 24 alin. (3).
Ordonanţa de urgenţă nr. 70/2011 privind măsurile
de protecţie socială în perioada sezonului rece
Art. 20. - (1) Lunar,
până cel târziu la data de 3 a lunii, reprezentantul furnizorului de energie
termică ori de gaze naturale împreună cu reprezentantul asociaţiei de
proprietari/locatari, după caz, stabilesc consumul general de energie termică
sau de gaze naturale.
(2) La
stabilirea consumului general, persoanele prevăzute la alin. (1) încheie un
proces-verbal constatator al cărui model se stabileşte prin normele
metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3) Pe
baza datelor cuprinse în procesul-verbal constatator, asociaţia de
proprietari/locatari defalcă consumul general pe consumatori individuali.
(4) Până
la data de 5 a fiecărei luni, asociaţia de proprietari/locatari transmite
furnizorilor prevăzuţi la alin. (1) situaţia centralizatoare cuprinzând
consumurile defalcate pentru beneficiarii de ajutor pentru încălzirea
locuinţei.
(5) Prevederile
alin. (1)-(4) nu se aplică furnizorilor cu un număr de peste 1.000 clienţi,
precum şi în situaţia existenţei de repartitoare de încălzire în cazul energiei
termice sau în situaţiile în care reglementările legale în domeniul energiei
termice ori gazelor naturale dispun în alt fel.
Art. 22. - (1) Lunar,
în termen de 10 zile de la primirea facturii, asociaţiile de
proprietari/locatari au obligaţia de a defalca cheltuielile privind energia
termică pe consumatori individuali, ţinând cont de ajutorul pentru încălzirea
locuinţei stabilit în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) În
cazul asociaţiilor de proprietari/locatari care utilizează pentru încălzirea
locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat, defalcarea
cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se evidenţiază într-un borderou care se
transmite furnizorului în termen de maximum două zile de la întocmire.
(3) Asociaţia
de proprietari/locatari are obligaţia de a evidenţia lunar ajutorul pentru
încălzirea locuinţei cu energie termică în tabelul cu cheltuielile de
întreţinere.
Art. 24. - (1) Lunar,
în termenul stabilit prin contract, după primirea facturii, asociaţiile de
proprietari/locatari au obligaţia de a defalca cheltuielile privind gazele
naturale pe consumatori individuali, ţinând cont de ajutorul pentru încălzirea
locuinţei stabilit în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Defalcarea
cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se evidenţiază într-un borderou care se
transmite furnizorului în termen de maximum două zile de la întocmire.
(3) Asociaţia
de proprietari/locatari are obligaţia de a evidenţia lunar ajutorul pentru gaze
naturale în tabelul cu cheltuielile de întreţinere.