marți, 13 februarie 2018

Doar Limba Română...

Doar LIMBA ROMÂNĂ ..
Mulțumiri doamnei Eulampia Firesevici!
Doar 14 reguli!
1. Voi scrie întotdeauna "noştri" şi "voştri", cu un singur “i”.
2. Voi scrie întotdeauna "creează", "agreează" cu doi „e”.
3. Voi scrie întotdeauna "Nu fi!" cu un singur "i".
4. Voi scrie verbul "a fi", cu doi „i”, doar la imperativ afirmativ (Fii!) şi la conjunctiv prezent (tu să fii, tu să nu fii). În rest, pe „fi” îl voi scrie cu un singur „i”: "nu fi!, vei fi, poţi fi, ai fi, ai fi fost, să fi fost".
5. Voi scrie întotdeauna "eu voiam" şi nu voi folosi forma greşită "eu vroiam".
6. Voi scrie întotdeauna "mi-ar plăcea" şi nu voi folosi forma greşită "mi-ar place".
7. Pe „-ţi” îl voi separa de verb cu liniuţă doar dacă pot să-i adaug un "tu" … ţie / al tău: (Tu) trimite-ţi copiii (tăi) la şcoală! (Tu) pune-ţi semnătura (ta)!
8. Verbele terminate la infinitiv în „-i” le voi scrie cu un singur „-i” şi la viitor, şi la condiţional. Voi scrie întotdeauna „voi fi, aş fi, pot fi; vei şti, ai şti, poţi şti; vei reuşi, ai reuşi, poţi reuşi.” Sunt conştient de faptul că, în afară de verbele „a pustii, a se sfii, a prii, a înmii”, toate celelalte verbe terminate în „-i” se scriu cu un singur „-i” la infinitiv, viitor şi condiţional.
9. Voi scrie „miniştrii”, cu doi „i”, doar dacă „miniştrii” poate fi înlocuit în acelaşi context cu „ministresele” sau „doamnele”. Prin urmare, voi scrie întotdeauna „ambii miniştri, ceilalţi miniştri, cei 15 miniştri ai cabinetului”.
10. Voi scrie „membrii”, cu doi „i”, doar dacă „membrii” poate fi înlocuit în acelaşi context cu „membrele”. Prin urmare, voi scrie întotdeauna „ambii membri, ceilalţi membri, cei 15 membri”.
11. Voi scrie „mândrii”, cu doi „i”, doar dacă „mândrii” poate fi înlocuit în acelaşi context cu „mândrele”. Prin urmare, voi scrie întotdeauna "fiţi mândri!", "suntem mândri!"
12. Voi scrie întotdeauna „îmi, îţi, îşi” într-un cuvânt!
13. Voi scrie întotdeauna "înşală" şi "aşază" şi nu voi folosi forma greşită "înşeală" sau "aşează"
14. Voi scrie întotdeauna „vreun, vreo”, într-un cuvânt!
14b-Nu voi scrie "frumoas-o"!🤕
(Postare de pe pagina unui liceu de prestigiu)