Mihai Mereuță

miercuri, 7 decembrie 2016

2016 11 16 raspuns ANRSC Repartitoare

duminică, 9 octombrie 2016

NOTĂ DE FUNDAMENTARE - HOTĂRÂRE PENTRU APROBAREA STRATEGIEI NAŢIONALE A LOCUIRII - Schimbări preconizate

Având în vedere importanța domeniului locuirii, Guvernul României a stabilit ca prioritate strategică pentru anul 2016 elaborarea Strategiei Naționale a Locuirii, demers aflat în responsabilitatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Totodată, Strategia Națională a Locuirii este prevăzută în cadrul Programulului Naţional de Reformă (PNR) document care constituie platforma-cadru pentru definirea reformelor structurale şi a priorităţilor de dezvoltare care ghidează evoluţia României până în anul 2020, în concordanţă cu traiectoria de atingere a obiectivelor Strategiei Europa 2020.

În vederea fundamentării deciziilor în domeniul locuirii Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a realizat proiectul „Coordonarea şi selecţia eficientă şi transparentă a proiectelor de infrastructură finanţate din instrumente structurale şi de la bugetul de stat pentru perioada 2014 - 2020” , proiect care a avut un scop mai amplu, de a sprijini utilizarea eficientă a fondurilor publice printr-o coordonare mai bună cu fondurile europene.

Ca parte a proiectului au fost realizate analize şi recomandări în vederea fundamentării Strategiei Naţionale a Locuirii, demers realizat cu sprijinul Băncii Mondiale care a elaborat trei rapoarte de analiză privind locuirea: “Către o strategie naţională a locuirii” (oferă recomandări care să abordeze decalajele din sectorul locuirii din România şi să pună bazele pentru Strategia Națională în domeniul Locuirii în România), „Coordonarea fondurilor guvernamentale cu fondurile europene” (prezintă modul în care investiţiile din sectorul locuirii făcute de stat pot completa investiţiile UE), „Prioritizarea programelor şi proiectelor” (oferă o analiză detaliată a tuturor programelor aferente locuirii din România, propune noi programe, precum şi reforme ale programelor existente, împreună cu mecanisme de prioritizare şi acţiuni necesare pentru realizarea acestui lucru).

În baza analizelor realizate, Banca Mondială a propus un set de recomandări care să constituie pilonii cheie ai strategiei naţionale în domeniul locuirii, recomandările structurate la nivelul a cinci arii prioritare: (1) consolidarea seismică a clădirilor rezidenţiale cu structură nesigură, (2) prioritizarea îmbunătăţirii locuinţelor şi cartierelor vechi, (3) prioritizarea asistenţei din sectorul locuirii, acordate persoanelor sărace şi vulnerabile, (4) îmbunătăţirea programului de locuinţe sociale, (5) facilitarea construirii de locuinţe accesibile ca preţ de către sectorul privat. Aceste recomandări au fost analizate și dezbătute împreună cu actorii relevanţi a principalelor în cadrul atelierelor de lucru privind locuirea organizate de către Banca Mondială în luna iulie 2015.

În conformitate cu recomandările Băncii Mondiale, unul dintre principiile de bază ale strategiei trebuie să fie o piață funcțională de locuințe care implică atât sectorul public, cât și pe cel privat, în care sectorul public joacă un rol esențial în furnizarea de sprijin direct în sectorul locuințelor pentru grupurile cele mai sărace și mai vulnerabile, intervine în mod activ pe acele teme și sectoare specifice care se confruntă cu disfuncționalitate de piață sau cu externalități negative şi creează stimulente în vederea unor schimbări de comportament și a valorificării investițiilor private în direcția locuințelor accesibile prin soluții de piață „asistate” iar sectorul privat adaptează soluțiile la nevoile în materie de locuințe ale grupurilor sociale cu venituri medii și mari.

Totodată, din rapoartele elaborate de Banca Mondială rezultă ca necesitate redefinirea rolului statului în scopul asigurării unei pieţe funcţionale a locuinţelor fapt care ar putea ameliora în mod semnificativ condițiile de locuit la costuri relativ scăzute. Aceste îmbunătățiri nu numai că ar face locuințele mai accesibile și de o calitate mai bună, dar ar avea efecte și asupra economiei în general.

Strategia Națională a Locuirii vizează abordarea integrată a problemelor multiple şi complexe ale domeniului locuirii manifestate atât în mediul urban cât şi în cel rural, având ca arie de cuprindere atât locuinţele cât şi problematicile care sunt asociate locuirii aflate în domeniul de responsabilitate al statului precum accesul la servicii de utilităţi publice (apă, canalizare), politici de dezvoltare urbană, etc.

Scopul strategiei este identificarea măsurilor și crearea instrumentelor pentru asigurarea accesului la condiţii de locuire adecvate pentru toate categoriile de persoane, până în anul 2030, având ca principii:

• siguranţa stabilităţii structurale a locuinţelor;

• acces egal şi nediscriminatoriu la locuinţe pentru comunităţile defavorizate sau marginalizate;

• accesibilitate din punct de vedere al preţului: Eurostat defineşte o “supraîncărcare” financiară a unei gospodării atunci când costurile totale aferente locuirii şi utilităţilor depăşesc 40% din venitul net.

• dezvoltarea urbană şi accesul la servicii de utilităţi publice;

• valorificarea fondului construit existent;

• locuinţe corespunzătoare care pot fi utilizate de comunităţi cu nevoi speciale, precum persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilităţi tipuri neconvenţionale de familie, etc.

• accesul la oportunităţi de locuri de muncă şi mobilitatea forţei de muncă.

În baza Hotărârii Guvernului nr. 711/2001 privind înfiinţarea Centrului Naţional pentru Aşezări Umane (habitat), cu modificările şi completările ulterioare, s-a înfiinţat Centrul Naţional pentru Aşezări Umane (habitat), organism interministerial, fără personalitate juridică, care funcţionează sub autoritatea primului-ministru. În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 711/2001, Centrul Naţional pentru Aşezări Umane (habitat) are ca atribuţii principale elaborarea şi aplicarea strategiei naţionale a locuirii.

Componenţa Centrului Naţional pentru Aşezări Umane (CNAU) este formată din reprezentanţi a 24 de instituţii, autorităţi ale administraţiei publice centrale, institute de cercetare, structuri asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, organizaţii neguvernamentale de utilitate publică din domeniul locuirii şi confederaţii patronale şi sindicale interesate, reprezentative la nivel naţional. Având în vedere numărul mare al membrilor CNAU, acest organism interministerial nu a fost nicodată funcţional, în ciuda încercărilor de constituire şi convocare a acestuia. În acest sens se consideră necesară abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 711/2001 şi constituirea, în baza prezentei hotărâri, a unui comitet interministerial cu o componenţă mai suplă şi cu atribuţii în monitorizarea implementării Strategiei Naţionale a Locuirii.

Strategia Națională a Locuirii stabilește măsuri strategice necesare pentru reforma legislativă şi instituţională, precum şi pentru reformarea mecanismelor de finanţare a domeniului locuirii cu scopul asigurării unor condiţii de locuire adecvate şi accesibile.

http://www.mdrap.ro/hg-pentru-aprobarea-strategiei-nationale-a-locuirii

NOTĂ DE FUNDAMENTARE - HOTĂRÂRE PENTRU APROBAREA STRATEGIEI NAŢIONALE A LOCUIRII - Descrierea situaţiei actuale

România deține astăzi un potențial remarcabil de dezvoltare într-un context caracterizat de provocări persistente în multe sectoare vitale. Una dintre provocări este asigurarea pentru toţi cetățenii săi a infrastructurii și serviciilor publice de care au nevoie pentru a se bucura de beneficiile dezvoltării și pentru a le spori. Totodată, România se confruntă cu anumite carențe, cum ar fi infrastructura de transport deficitară, lipsa de acces la apă și canalizare în anumite zone rurale, provocări la nivel de capacitate administrativă, în special în comparație cu alte state membre ale Uniunii Europene. Totodată, au fost făcute progrese importante spre o creștere durabilă și favorabilă incluziunii. Rezultate pozitive au fost înregistrate în special în marile centre urbane, capitala României Bucureşti depășind alte capitale europene precum Madrid, Lisabona și Atena și în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor.

Datele statistice confirmă perspectivele de creștere economică ale României, iar acest context favorabil trebuie valorificat pentru a permite cetățenilor să aibă acces la oportunități și să-şi maximizeze potențialul productiv. În acest context, domeniul locuirii deţine un rol important în procesul de creştere economică şi incluziune socială, însă este necesară reformarea politicilor astfel încât problemele multiple la nivelul domeniului să fie abordate la nivel strategic într-un mod coordonat.

Din punct de vedere al nivelului sărăciei, România este pe locul 2 în Uniunea Europeană, însă condiţiile de locuire sunt cele mai scăzute din Europa. România este una dintre ţările cu cea mai mare viteză de scădere a populației din lume, cu o scădere a populației preconizată la peste 15% până în 2050. Numărul de locuințe depășește numărul de familii - aproximativ 8 milioane de locuințe la 7,2 milioane de familii. Amploarea fenomenului migraţiei din ultimii ani a generat un dezechilibru al cererii şi ofertei, cu suprapopularea unor centre urbane şi o incidenţă ridicată a locuinţelor neocupate în altele. Procentul locuințelor vacante din România, de 16%, se numără printre cele mai ridicate din lume.

Fondul imobiliar se deteriorează rapid din cauza întreținerii necorespunzătoare și a gestionării inadecvate a clădirilor multifamiliale vechi. De asemenea, multe familii cu venituri scăzute şi medii locuiesc în clădiri care sunt monumente istorice sau în clădiri cu risc seismic ridicat precum și în cartiere dărăpănate, acestea neavând la dispoziție resursele necesare pentru a face îmbunătățirile necesare. Aceste clădiri reprezintă un pericol pentru public şi o amenințare la adresa patrimoniului arhitectural al României și a vitalității orașelor, dar pot fi considerate ca oportunități de revitalizare a cartierelor.

Locuințele publice reprezintă aproximativ 2% din fondul imobiliar și sunt insuficiente, nesatisfăcând cererea, așa cum reiese din listele de așteptare pentru închirierea de locuințe sociale.

Proprietatea fragmentată asupra locuinţelor alocate necorespunzător din punct de vedere spaţial restricţionează mobilitatea resurselor către locaţii mai productive. Piața de închiriere de locuințe este, în mare parte, neoficială și nereglementată, iar unele politici, în contextul actual al pieței, fac imposibilă reorientarea structurilor care au fost situate fără referire la valoarea amplasamentului pe care au fost construite. Acest mod de alocare limitează de asemenea mobilitatea forței de muncă, în special într-un mediu caracterizat de o rată ridicată a șomajului.

Criza financiară globală din perioada 2008-2010 a dus la o scădere semnificativă a prețurilor locuințelor, aspect care a condus la falimentul multor dezvoltatori imobiliari. Piața este încă în curs de recuperare în urma acestui șoc şi multe gospodării au suferit pierderi majore în termeni de bunăstare şi capital.

Orașele importante ale țării continuă să se confrunte în acelaşi timp cu fenomenul extinderii urbane rapide şi cu pierderi de populaţie, cu implicații negative pentru durabilitatea măsurilor cu efect asupra mediului.

Cheltuielile pentru locuinţe publice sunt efectuate prin intermediul a aproximativ 20 de programe diferite iar, în total, bugetul alocat reprezintă numai o parte din cota medie din PIB alocată asistenţei în privinţa locuirii în alte ţări cu venituri medii.

În consecinţă, reforma politicii locuirii este necesară şi repezintă o oportunitate pentru România pentru a valorifica mai bine potențialul existent la nivelul domeniului locuirii, pentru a utiliza mai eficient resursele bugetare şi pentru a le direcţiona către persoanele care au cea mai mare nevoie de sprijin, pentru a oferi locuinţe sigure, în conformitate cu puterea de cumpărare sau de gestionare a resurselor pentru locuire.

Lipsa reformelor necesare ar putea determina ca o parte şi mai mare din populaţia tânără dinamică a României să caute oportunităţi prin emigrare sau ca multe dintre cartierele istorice ale ţării să continue să se deterioreze şi să fie expuse riscului seismic care a devastat zone întinse din Bucureşti cu aproape 40 de ani în urmă.

Locuirea este o provocare majoră pentru dezvoltarea României și implică necesitatea unei abordări integrate care să țină cont de impactul economic, social și de mediu al măsurilor adoptate. Strategia globală pentru locuire a Națiunilor Unite arată că locuirea trebuie corelată cu alte strategii și politici, fiind inseparabilă de alte obiective precum reducerea sărăciei, incluziunea socială și dezvoltarea economică, pentru a obține rezultate coerente și durabile. Astfel, Strategia Națională a Locuirii este strâns legată și se înscrie în cadrul altor documente strategice precum Agenda pentru dezvoltare durabilă care prevede până în orizontul 2030 accesul tuturor la locuință, la un cost accesibil, și reabilitarea cartierelor marginalizate. De asemenea, obiectivele și măsurile strategiei, în special cele privind colectarea de date, eficiența energetică și reducerea riscului seismic, limitarea dezvoltării urbane necontrolate, reabilitarea clădirilor vechi și încurajarea investițiilor private și a parteneriatelor cu sectorul public, se aliniază pe principiile și recomandările conținute în Carta de la Geneva privind locuirea durabilă.

Mai mult, România s-a alăturat liderilor celor 193 state membre ale ONU la Summit-ul privind dezvoltarea din septembrie 2015 adoptând Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, un program de acţiune globală în domeniul dezvoltării cu un caracter universal şi care promovează echilibrul între cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile – economic, social şi de mediu. Pentru prima oară, acţiunile vizează în egală măsură statele dezvoltate şi cele aflate în curs de dezvoltare. Agenda 2030 cuprinde cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), reunite informal şi sub denumirea de Obiective Globale. Prin intermediul Obiectivelor Globale, se stabileşte o agendă de acţiune ambiţioasă pentru următorii 15 ani în vederea eradicării sărăciei extreme, combaterii inegalităţilor şi a injustiţiei şi protejării planetei până în 2030.

În acest sens, obiectivul 11 intitulat „Oraşe şi comunităţi durabile – Dezvoltarea oraşelor şi a aşezărilor umane pentru ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliente şi durabile” cuprinde măsuri care privesc:

- asigurarea accesului tuturor persoanelor la locuințe adecvate, în condiții de siguranță și la prețuri accesibile, servicii de bază și îmbunătăţirea condiţiilor de locuire din cartierele sărace;

- dezvoltarea urbană durabilă și favorabilă incluziunii și participării, planificarea integrată și durabilă a aşezărilor umane.

În acest context, sectorul locuirii are un potenţial considerabil, chiar determinant pentru îmbunătățirea condițiilor de trai, încetinirea declinului populației și pentru încurajarea unui model durabil de dezvoltare precum şi pentru stimularea creşterii macroeconomice.

http://www.mdrap.ro/hg-pentru-aprobarea-strategiei-nationale-a-locuirii